referinte.ro  /  enciclopedia virtuală din românia  /  articole tematice  / îmbrăcăminte, port popular
TRIMITE PRIN

Muszuj-ul din zona Călata

Publicare: 2010-11-22
Autor: TÖTSZEGI Tekla
Tradus de: MEISTER Róbert
Categorie: îmbrăcăminte, port popular



Tipul de fustă largă, încreţită, despicată în faţă, având la poale - pe dos - o tivitură lată din postav sau catifea, pe care femeile o poartă cu colţurile din faţă ridicate şi prinse la brâu sau legate la talie este cunoscută sub denumirea de „muszuj" în aria superioară şi inferioară a regiunii Călata, iar pe valea Căpuşului şi a Nadăşului sub denumirea de „bagazia".


Fete purtănd bagaziePrima menţiune scrisă referitoare la utilizarea acestui tip de fustă datează din anul 1854, iar cea mai veche datare a obiectului în sine provine din ultimul sfert al secolului al XIX-lea. În unele sate de pe valea Nadăşului - Viştea, Mera - bagazia reprezintă şi în zilele noastre o parte din îmbrăcămintea feminină de sărbătoare, fiind însă utilizată doar de către tinere (fete, neveste). În timp ce de-a lungul secolului XX, la Viştea, acest tip de fustă reprezenta piesa permanentă şi de prestigiu a portului de mare sărbătoare, la Mera, timp îndelungat, el a fost marginalizat în favoarea fustelor drepte, din diferite materiale textile colorate. Astfel, în Mera, abia din 1981 bagazia a reintrat în uz ca parte a portului de sărbătoare al fetelor şi nevestelor tinere. În cele două sate, pe lângă îmbrăcămintea tradiţională existentă de mai multe generaţii, se confecţionează piese noi cu ocazia confirmării.

Materialul de bază a muszuj-ului (bagaziei) este clotul sau satinul. Descrierile cele mai timpurii menţionează albastrul ca fiind culoarea de bază, însă nu peste mult timp, la cumpăna secolelor XIX-XX, devine predominantă culoarea neagră.


La confecţionarea fustei se aşează alături două lăţimi de material mai larg sau 3-4 lăţimi mai înguste, astfel încât lărgimea inferioară a acesteia să fie de 260-300 cm. Părţii din faţă a fustei i se adaugă deseori, la brâu sau la tivul de la poale, bucăţi de material textil mai scurte decât lungimea fustei. Lăţimile drepte ce compun fusta sunt plisate mărunt la talie, iar pliseurile sunt fixate într-o bandă de postav roşie sau verde.


Cu excepţia părţii despicate sub brâu, pliseurile sunt fixate cu aţe de lăţimea decorului, iar peste ele se brodează dens, prin tehnica numită „înviespare". Modelul geometric este realizat prin numărarea creţurilor, respectiv prin schimbarea culorilor, culoarea de bază fiind de regulă roşul sau verdele. Suprafaţa materialului ud este prinsă în pliseuri de aproximativ 0,5 cm, exceptând partea din faţă.
Chiar şi cele mai vechi descrieri menţionează faptul că culoarea postavului care căptuşeşte şi împodobeşte acest fel de fustă depinde de vârsta celei care o poartă.


Sursele menţionează cel mai des piesele cu tivitură galbenă sau roşie, purtate de către tinere, dar ne informează şi despre existenţa muszuj-ului cu tivitură albastră sau verde, purtat de către femeile de vârstă mijlocie, probabil încă de la mijlocul secolului al XIX-lea.


Varianta cu tivitură neagră, răspândită la cumpăna secolelor XIX-XX, făcea parte din garderoba femeilor în vârstă şi din recuzita de doliu. Pe parcursul timpului materialul pentru tivitură a fost schimbat, trecându-se de la aba (postav dur) la postav englezesc mai fin, iar după Primul Război Mondial a apărut şi catifeaua netedă sau chiar imprimată cu ornamente. În acele sate în care muszuj-ul (bagazia) s-a demodat, din tiviturile de catifea imprimate cu ornamente „de aramă" s-au confecţionat laibăre.


Fâşiile de postav, la început înguste, cel mult de o palmă, au devenit cu timpul din ce în ce mai late, ajungând până la 20-25 cm.


Cele mai timpurii ornamente ale tiviturilor au fost specificările cusute în fabrică la capetele valului de postav şi cusăturile cu punct de feston numite „legături", care prindeau cele două fâşii de material. Un alt element de decor caracteristic tiviturilor este cusătura ornamentală cu anul executării, cu numele sau monograma proprietarei.


La cumpăna secolelor XIX-XX, în unele comunităţi din zona Călata, de ex. Şaula, Petrinzel, Viştea, Mera, brodatul manual al tiviturii din postav a devenit specifică. Pe lângă punctele de broderie caracteristice - punct înaintea acului, punct drept, punct lănţişor, punct de feston - apare şi punctul cruciuliţă şi punctul de „încreţ". Cel mai des întâlnim ornamentul pe desen liber, în formă de val dispus în lungul fâşiei de postav, similar broderiilor utilizate de către cojocari. Un alt ornament, amplasat la capetele prinse în brâu ale tiviturii muszuj-ului, constă din motive liber desenate, separate sau repetate. În satele de pe valea Nadăşului, tiviturile bagaziei au fost decorate uneori cu cusături executate la maşina de cusut, tehnică practicată şi la buici (bujka), valorificând tezaurul de motive al acestora. Mai nou, broderia respectivă a fost împodobită cu paiete, respectiv cu mărgele de sticlă.
Partea cu tivitură a muszuj-ului este încreţită în pliseuri mari, de 6-8 cm, care în perioada depozitării îmbrăcămintei erau fixate cu bucăţi de material sau panglici.



Bibliografie selectivă



FARAGÓ József - NAGY Jenő - VÁMSZER Géza: Kalotaszegi magyar népviselet (1949-1950). Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1977
KATONA Edit: Feliratos tárgyak. (A Néprajzi Múzeum tárgykatalógusai, 14.) Néprajzi Múzeum, Budapest, 2009
KÓS Károly: A kalotaszegi muszuj. Műveltség és Hagyomány VI. (1964) 153-180.
TÖTSZEGI Tekla: A mérai viselet változása a 20. században. A mérai magyar női viselet és kontextusai. Mentor Könyvkiadó, Marosvásárhely, 2009.



TAGURI

Regiunea Călata


Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ