TRIMITE PRIN

Acţiunea secuiască

Publicare: 2010-10-05
Autor: BALATON Petra
Tradus de: GÁL Réka



„Acţiunea secuiască" este (1) în sensul cel mai larg, totalitatea acelor activităţi sociale şi de stat care s-au conturat de la sfârşitul secolului al XIX-lea spre îmbunătăţirea situaţiei secuimii. (2) În sens larg, acţiunea este ansamblul acelor măsuri de stat - adică legislative şi guvernamentale - care au fost instaurate de către organul legislativ ori de diferite ministere (al agriculturii, comerţului şi justiţiei) în vederea redresării regiunii, în primul rând pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate la Congresul din Tuşnad din anul 1902. Sensul restrâns (3) al acţiunii secuieşti cuprinde măsurile şi activităţile guvernului (ale ministerelor de resort), în timp ce (4) opinia publică a epocii a identificat acţiunea secuiască în primul rând cu activitatea unui oficiu teritorial al Ministerului Agriculturii, agenţia ministerială din Secuime. În timp ce, iniţial, acţiunile de sprijin din partea statului au raportat acţiunea secuiască doar la cele patru comitate locuite de secui (Ciuc, Trei Scaune, Mureş-Turda şi Odorhei), mişcarea socială a folosit acest termen şi pentru secuimea din Scaunul Arieş (comitatul Turda-Arieş), respectiv pentru zona superioară a comitatului Târnava Mică, limitrofă cu Secuimea şi pentru zece localităţi (ceangăii din Şapte Sate şi satele maghiare din Ţara Bârsei) situate în comitatul Braşov.


Necesitatea dezvoltării economice, sociale şi culturale a Secuimii a intrat în atenţia opiniei publice maghiare la sfârşitul secolului al XIX-lea, datorită emigrării de proporţii a secuilor şi căutării unui loc de muncă în România. Ca urmare a impunerii politicii economice liberale de factură mercantilistă, regresul treptat al regiunilor periferice, caracterizate de condiţii naturale vitrege şi forme de organizare socială mai arhaice, a necesitat intervenţia inevitabilă a statului. „Chestiunea secuiască" a devenit, la cumpăna dintre secole, o problemă socială permanentizată din cauza declinului economic din Secuime, în mod special a stagnării înregistrate în domeniul producţiei-vânzării şi a crizei declanşate în modul de viaţă tradiţional.


Programul unitar de stat pentru dezvoltarea regiunii a fost urgentat în toată ţara: în anii 1870 prin înfiinţarea de asociaţii, din anii 1890 prin memorii - printre care se numără culegerea de propuneri din anul 1897 a deputaţilor din Secuime - iar de la cumpăna dintre secole prin cele circa cincizeci de societăţi secuieşti înfiinţate. Forul mişcării sociale l-a constituit din 1904 Uniunea Societăţilor Secuieşti, cu sediul la Târgu Mureş, care a concentrat intelectuali din clasa mijlocie, în special cu sentimente naţionale, nemulţumiţi de politica naţională a guvernelor maghiare.


Până la izbucnirea Războiului Mondial mişcarea socială a fost prezentă în viaţa publică; congresele şi adunările generale secuieşti, organizate aproape în fiecare an, au dezbătut situaţia economică şi culturală din Secuime. Cea mai mare importanţă i-a revenit primului Congres Secuiesc din Tuşnad, din anul 1902, ale cărui propuneri au constituit baza pentru dezvoltarea globală a regiunii, documentând că problema secuiască este o cauză naţională, iar soluţionarea ei necesită solidaritate la nivel social şi de stat.


În cadrul acţiunii secuieşti guvernamentale, Ministerul Comerţului - prin munca decisivă depusă de József Szterényi - a susţinut industria secuiască şi formarea meşteşugarilor secui: din anii 1880 ocazional, iar din 1901 în cadrul unui sistem mai larg de dezvoltare industrială. Proiectul de program din anul 1905, numit acţiunea industrială - care a beneficiat de contribuţia comisarului pentru dezvoltarea industriei, desemnat în 1913 - s-a realizat doar parţial până la Primul Război Mondial. În 1906 Ministerul de Justiţie a înfiinţat în Secuime un departament de specialitate; acesta a pregătit pentru anul 1908 măsurile necesare pentru reglementarea cadastrală şi rectificarea intabulărilor. Ministerul Agriculturii a susţinut dezvoltarea regiunii şi prin elaborarea unor proiecte de lege şi ordonanţe. Nu s-a realizat participarea celorlalte ministere la acţiunea secuiască.


Programul cuprinzător şi unitar pentru dezvoltarea economică a fost demarat de Ignác Darányi, aflat (în intervalele 1895-1903 şi 1906-1910) în fruntea Ministerului Agriculturii (MA), un spirit liberal deschis, însă şi anumitor aspecte ale concepţiei agrar-conservatoare, obiectivul fiind dezvoltarea din surse centrale, cu sprijin de stat, a regiunilor aflate în desprindere, economic înapoiate, bazându-se totodată şi pe autoajutorare, pe spiritul întreprinzător şi de iniţiativă pornit din interior, respectiv pe munca proprie. Acţiunea regiunii montane (rutene), având drept scop, din 1897, sprijinirea locuitorilor ruteni din Regiunea Subcarpatică, a fost urmată din 1902 de consolidarea economică şi culturală a maghiarimii din Secuime. „Acţiunile de ajutor pentru popor" s-au transformat până în anii 1910 în oficii specializate de nivel mediu şi au îndeplinit sarcinile administraţiei agricole prin şase agenţii ministeriale - regiunea montană, Cluj şi Târgu Mureş, Ungaria de Nord, Timişoara, Oradea -, în competenţa cărora au fost date 31 de comitate.


Agenţia ministerială din Secuime, constituită la 1 iunie 1902 la Târgu Mureş, în calitatea sa de oficiu cu drept de decizie şi spaţiu de mişcare independent, a urmărit modernizarea agriculturii în Secuime (în Trei Scaune, Ciuc, Odorhei, Mureş-Turda, apoi, din toamna anului 1904, în zonele locuite de secui şi ceangăi din comitatele Târnava Mică, Turda-Arieş şi Braşov). În competenţa oficiului, care din primăvara anului 1908 îşi desfăşura activitatea sub denumirea de Acţiunea Economică din Ardeal, au intrat - într-un mod inconsecvent - nu doar comitate (cum ar fi întregul comitat Cluj şi Sălaj), ci şi anumite localităţi: 58 de comune maghiare din comitatul Alba de Jos, din decembrie 1908 Vânători (comitatul Târnava Mare), din 1911 cinci comune de pe Valea Şieului din comitatul Bistriţa-Năsăud, din 1912 comitatul Solnoc-Dăbâca. Începând cu 1913 oficiul a fost divizat şi şi-a desfăşurat activitatea prin agenţiile din Târgu Mureş (în comitatele Braşov, Ciuc, Trei Scaune, Târnava Mică, Mureş-Turda, Odorhei) şi Cluj (în comitatele Alba de Jos, Hunedoara, Cluj, Caraş-Severin, Solnoc-Dăbâca şi Turda-Arieş).


Agenţia a gestionat sume - în continuă creştere - alocate din bugetul MA. Programul de lucru pe anul 1904, elaborat de către comisarul guvernului, János Sándor, şi de către directorul agenţiei Mihály Koós, ţinând cont de hotărârile Congresului de la Tuşnad - în primul rând de cele legate de capitolele despre agricultură - şi-a propus, dincolo de un simplu sprijin material, să pună pe picioare regiunea prin forţele proprii, prin stabilirea unor instituţii profitabile şi implementarea unui sistem economic eficient, contând pe autoajutorarea şi iniţiativa socială. Pe parcursul activităţii desfăşurate, Acţiunea secuiască (din Ardeal) a pus accent deosebit pe practicarea unei agriculturi mai intensive, pe instituirea unui sistem agricol având la bază creşterea animalelor, respectiv pe organizarea societăţii rurale. Pe lângă îmbogăţirea cunoştinţelor economice şi dezvoltarea reţelei de biblioteci populare, agenţia a obţinut succes semnificativ în domeniul administrării sistematice a păşunilor şi al gospodăririi apelor; astfel că, mulţumită lucrărilor sistematizate de refacere a păşunilor, efectuate pentru prima dată în Ungaria, s-au îmbunătăţit condiţiile întreţinerii şeptelurilor, au avut loc şi numeroase experimente agricole. Pe lângă înnoirea terenurilor viticole, cultivarea fructelor şi a legumelor, acţiunea a extins aria posibilităţilor de asigurare a traiului prin dezvoltarea industriei meşteşugăreşti, a industriei laptelui şi a apiculturii. Activitatea acţiunii s-a restrâns considerabil în timpul războiului mondial, apoi în timpul ocupării Ardealului de către români. Oficiile au fost desfiinţate la sfârşitul anului 1919, pe termen lung însă au contribuit la propagarea unei culturi economice mai dezvoltate, la combaterea indiferenţei şi a reticenţei din Secuime, respectiv la schimbarea concepţiilor populaţiei locale.

 

Cheltuielile MA au însemnat 4,63-5,76% din cheltuielile statului. Evoluţia cheltuielilor ministerului ocazionate de acţiunile de stat, iar în cadrul acestora, a celor legate de acţiunea secuiască, raportate la cheltuielile ministerului (în procente), între anii 1897-1914/5
(Notă: în anii marcaţi cu * sumele au fost încă exprimate în forinţi, acestea figurează cu valoarea calculată în coroane, înmulţindu-le cu doi.)



Bibliografie selectivă



BALATON PETRA: A székely akció története. I/1. Munkaterv és kirendeltségi jelentések. Bp., 2004.

BALATON PETRA: A székely akció története, 1902-1914. Állami szerepvállalás Székelyföld felzárkóztatására. Doktori (PhD) értekezés. Debrecen, 2006. További részletes irodalomjegyzékkel. ( www.cartofil.hu/balatonsza.htm)

BALATON PETRA-REISZ T. CSABA: A székelyföldi ipari akció. Levéltári Közlemények, 77. (2006) 2:55-122.
BEKSICS GUSZTÁV: A nemzeti politika Erdélyben és a Székelyföldön. Bp., 1896.

BÖZÖDI GYÖRGY: Székely bánja. Bp., 1988.

DORNER BÉLA, ENESEI: Székelyföldi esetek: Erdélyi gazdasági emlékek, elbeszélések. Bp., 1940.
Az erdélyi magyar gazda¬sági gondolkodás múltjából, I-II. köt. Szerk.: Somai József. Kolozsvár, 2001-2004.

Ipari akció a Székelyföldön.
Javaslatok az iparnak a Székelyföldön való fejlesztéséhez. Bp., 1905.

KOZMA FERENC: A Székelyföld közgazdasági és közművelődési állapota. Bp., 1879.

A székely kongresszus szervezete, tagjainak névsora, tárgyalásai és határozatai.
Csíkszereda, 2001.

TAKÁCS IMRE: Magyarország földművelésügyi közigazgatása az Osztrák-Magyar Monarchia korában, 1867-1918. Bp., 1989.



TAGURI

secui


Discuţie


IMAGINI



INCLUDERE ÎNTR-O ALTĂ PAGINĂ