Istoria presei maghiare din România pâna în 1918

Publicare: 2010-11-17
Autor: GYŐRFFY Gábor
Categorie: literatură

Descrierea articolului



Istoria presei maghiare din Transilvania începe cu apariţia ziarului Erdélyi Magyar Hírvivő [Mesagerul maghiar de Transilvania] în aprilie 1790. Ziarul a fost fondat de către Márton Hochmeis¬ter la Sibiu, iar redactorii săi au fost Dániel Fábián şi Elek Cserei. În ceea ce priveşte spiritul ziarului, acesta a militat pentru propăşirea culturii naţionale şi a fost urmărit cu atenţie şi de cititorii din rândul nobilimii dincolo de graniţele Transilvaniei. Publicaţia n-a fost însă de lungă durată: după mutarea ei la Cluj (16 decembrie 1790) a mai avut doar câteva numere. Din cauza opoziţiei aristocraţiei şi a consecinţelor Revoluţiei Franceze, timp de peste treizeci de ani niciun ziar în limbă maghiară nu a mai fost autorizat în Transilvania. Deoarece controlul revistelor era mai puţin strict, Gábor Döbrentei a avut posibilitatea să lanseze la Cluj, în 1814, revista Erdélyi Múzeum [Muzeul ardelean] care, de-a lungul celor patruzeci de ani ai existenţei sale, în afara materialelor literare şi ştiinţifice de înaltă calitate, a publicat şi scrieri de popularizare şi publicistică. Revista numită iniţial Hazai Híradó [Jurnalul naţional], iar apoi Erdélyi Híradó [Jurnalul de Transilvania], apărută la Cluj în perioada 1827-48, a jucat un rol semnificativ în răspândirea ideilor reformiste, în pregătirea ideologică a revoluţiei şi în contrabalansarea conservatorismului revistei Múlt és Jelen [Trecut şi prezent, 1841-48], apărută tot la Cluj. Pe lângă publicaţia lui Sámuel Méhes, un alt ziar semnificativ a fost Vasárnapi Újság [Ziarul de duminică, 1834-48] redactat de către Sámuel Brassai. Intenţia acestuia a fost înfiinţarea unui săptămânal ieftin de „răspândire a cunoştinţelor de utilitate publică", în realitate însă, ziarul orienta atenţia publicului cititor transilvan - din ce în ce mai numeros datorită cercurilor de lectură - către conexiunile practice (sociale, economice şi ştiinţifice) ale ideilor progresiste din epoca reformelor. În timpul revoluţiei şi al luptei pentru libertate - legat şi de evoluţia războiului - au apărut mai multe organe de scurtă viaţă: Honvéd [Honvedul], Ellenőr [Revizorul] şi Kolozsvári Híradó [Jurnalul de Cluj] la Cluj, Hadilap [Foaie de război] şi Csíki Gyutacs [Capsa din Ciuc] la Şumuleu Ciuc, Brassói Lap [Foaia braşoveană] la Braşov, respectiv Székely Hírmondó [Jurnalul secuiesc] la Târgu Secuiesc.

 

Dintre ziarele revoluţionare, Honvéd a fost cel care şi-a îndeplinit cel mai bine sarcina, deoarece pe lângă corespondenţa de război a luat atitudine şi în privinţa rezolvării problemelor sociale, politice şi economice. Adevărata efervescenţă în viaţa presei transilvane a început însă mai târziu, la sfârşitul perioadei marcate de activitatea ministrului de interne Bach, şi ulterior, după compromisul austro-ungar, în oraşele Cluj - considerat deja centrul Transilvaniei -, Timişoara, Arad şi Oradea, unde răspândirea rapidă a burghezimii nu numai că a făcut posibilă, dar a şi necesitat această efervescenţă. Ziarele Kolozsvári Közlöny [Monitorul de Cluj, 1856-73], Kolozsvári Magyar Futár [Curierul maghiar de Cluj, 1856-59], Delejtű [Busola, 1858] şi Temesi Lapok [Pagini timişene], din 1872 de la Timişoara, Alföld [Câmpia, 1861-97] şi Aradi Híradó [Jurnalul de Arad], din 1868 de la Arad, Bihar [Bihorul, din 1862], apoi Nagyvárad [Oradea, 1870-1944], respectiv Nagyváradi Lapok [Pagini orădene, 1867-70] din Oradea semnalează deja şi o stratificare politică a presei: nevoia unei prese legate de interesele partidului lui Deák - care a jucat un rol proeminent în pregătirea compromisului - şi de ale partidului de centru-stânga condus de către Tisza, precum şi a unei prese care să promoveze echilibrarea punctelor de vedere ale partidelor şi reprezentarea intereselor societăţii locale. În 1861, la Cluj a apărut şi s-a păstrat până în zilele noastre revista fondată de către János Kriza, Keresztény Magvető [Semănătorul creştin], reprezentantă a spiritualităţii unitariene. La iniţiativa emigranţilor din 1848, care şi-au găsit azil politic dincolo de Carpaţi, a fost publicat şi la Bucureşti un ziar de limbă maghiară, intitulat Bukuresti Magyar Közlöny [Buletinul maghiar din Bucureşti, 1860-61].


Perioada care a urmat compromisului din 1867 este caracterizată de un avânt continuu al presei maghiare din Transilvania: la sfârşitul secolului aproape că nu mai există regiune fără organ de presă propriu. La Oradea se relansează ziarul Bihar, desfiinţat în 1863, apare Nagyváradi Lapok (1867-70) apoi Nagyvárad, începând cu 1870. La Cluj un rol semnificativ are Kelet [Răsăritul], lansat în 1871 şi apropiat partidului lui Deák, ziarul de centru-stânga Magyar Polgár [Cetăţeanul maghiar, 1867] şi Újság [Ziarul, 1898]. La Târgu-Mureş apare „buletinul cu conţinut politic şi divers" intitulat Székely Hírlap [Jurnalul secuiesc, 1869-74], Maros¬vidék [Ţara Mureşului, 1877-96], redactat de către Sámuel Kerekes şi cotidianul social Közérdek [Interesul public, 1889-1906]. Reprezentantele marcante ale presei din Arad sunt Arad és Vidéke [Arad şi împrejurimile, lansat în 1880] şi Aradi Közlöny [Buletinul arădean], care apare cinci ani mai târziu. La Satu Mare, Péter Bihari fondează un săptămânal social intitulat Szamos [Someşul, 1867], iar la Timişoara apare în 1872 primul cotidian politic, Temesi Lapok.


Dintre ziarele care şi-au asumat un rol important în „prima perioadă minoritară" dintre cele două războaie mondiale, pot fi menţionate Nagyváradi Napló [Jurnalul de Oradea] lansat în 1898, ziarul apropiat Partidului Independentist, Ellenzék [Opoziţia], apărut din 1880 la Cluj şi redactat de către Miklós Bartha, precum şi Brassói Lapok [Pagini braşovene], publicat începând din 1896 şi Temesvári Hírlap [Ziarul de Timişoara], lansat în 1903.



Bibliografie selectivă



Kristóf György: Az erdélyi magyar vidéki hírlapirodalom története a kiegyezésig. Kolozsvár, 1939. - Kristóf György: Az erdélyi időszaki sajtó a kiegyezéstől a közhatalomváltozásig. 1867-1919. Bp. 1938. - Ferenczy József: A magyar hírlapirodalom története 1780-tól 1867-ig. Kiadja Lauffer Vilmos, Budapest, 1887. - Kókay György (szerk.): A magyar sajtó története. I. kötet. Akadémiai Kiadó, Bp., 1979. - Kosáry Domokos-Németh G. Béla (szerk.): A magyar sajtó története. II. kötet. Akadémiai Kiadó, Bp., 1985. - Jakab Elek: Az erdélyi hírlapirodalom története 1848-ig. A Magyar Tud. Akadémia Könyvkiadó Hivatala, Bp., 1882. - Gyalui Farkas: Az Erdélyi Magyar Hírvivő. Minerva, Kolozsvár, 1940. Dezsényi Béla: A magyar hírlapirodalom első százada (1705-1805). Kiadja a Magyar Nemzeti Múzeum Országos Széchenyi Könyvtára, Budapest, 1941. - Fleisz János: Az erdélyi magyar sajtó története (1890-1940). Pro Pannonia Kiadói Alapítvány, Pécs, 2005.