Téglás Gábor (Braşov, 3 martie 1848 – Budapesta, 4 februarie 1916)

Publicare: 2010-11-16
Autor: BAJUSZ István

Descrierea articolului



Profesor, director de şcoală, arheolog. Tatăl, Téglás Gábor senior, s-a născut în 1818, în localitatea Fülöpszállás din zona Kiskunság (Ungaria). De aici a ajuns la Braşov, unde a învăţat meseria de lăcătuş. Aici s-a căsătorit în 1844 cu Csergeő (Szabó) Anna din Lăzarea, născută în 1825 (părinţii: Csergeő József şi Pál Magdolna). Potrivit tradiţiei familiale, în timpul Revoluţiei din 1848-49 Téglás senior a lucrat în atelierul lui Gábor Áron din Odorheiu Secuiesc, unde se fabricau tunuri pentru revoluţionari. După înfrângerea revoluţiei, familia s-a refugiat la Sfântu Gheorghe, unde oraşul, datorită cunoştinţelor de germană şi română ale doamnei Téglás, a angajat-o pe post de traducător. Familia s-a stabilit aici definitiv. Cunoştinţele profesionale ale tatălui sunt demonstrate şi de faptul că în 1853 a fost ales meşter al Breslei Unite a Tâmplarilor şi Lăcătuşilor. Amândoi au decedat şi au fost înmormântaţi tot acolo, în Sfântu Gheorghe: Csergeő Anna în ianuarie 1890, iar Téglás Gábor senior în acelaşi an, în septembrie. Au avut şapte copii: István şi Anna (care au decedat timpuriu), Gábor, István, József, Lajos şi Károly. În afară de Gábor, alţi trei băieţi au avut o carieră meritorie. István (1853, Sfântu Gheorghe - 1915, Turda), a fost învăţător, inspector şcolar al judeţului Turda-Arieş, arheolog „amator", folclorist, cu o mulţime de publicaţii. Téglás József (1857, Sfântu Gheorghe - 1917, Cluj) a fost profesor la Şcoala de Meserii din Sfântu Gheorghe, Szeged şi apoi Cluj. Téglás Károly (1863, Sfântu Gheorghe - 1916, Budapesta) a fost silvicultor, consilier ministerial, directorul Direcţiei Generale de Silvicultură, cavaler al Ordinului Leopold. A scris mai multe lucrări de specialitate în domeniul silviculturii.


Téglás Gábor junior, după terminarea claselor elementare la Sfântu Gheorghe în 1864, şi-a continuat studiile gimnaziale la Colegiul Bethlen din Aiud. Aici a fost profund influenţat de profesorul Herepey Károly, un entuziast colecţionar de antichităţi, directorul colecţiei muzeale a colegiului. Probabil el a fost primul care i-a atras atenţia pentru respectul diferitelor obiecte, considerate de mulţi alţii ca lipsite de valoare. La terminarea colegiului şi-a continuat studiile la Facultatea de Litere şi Arte din Budapesta. Din 1871 este deja profesor la Deva, la Liceul Real, al cărui director a fost între 1883-1903. Tot aici s-a şi căsătorit. A avut mai mulţi fii: Gábor, Béla, Géza, Dezső şi Ödön de la prima soţie (Hidvégi Netti, care a decedat timpuriu), şi Sándor, de la a doua soţie, Mangesius Irén. Cel mai mare, Gábor, a decedat la Cluj, unde era student la Drept: un ziarist, poet boem, iubit de toată lumea. Géza, Béla şi Dezső s-au ocupat tot de publicistică. Géza şi Dezső au fost pionierii stenografiei.


Deva a avut o importanţă hotărâtoare în dezvoltarea ulterioară a vieţii şi a carierei lui Téglás Gábor. Atmosfera istorică de aici, interesul intelectualilor din oraş şi din împrejurimi pentru istorie l-au îndrumat în această direcţie. Ca naturalist şi geolog a început să cerceteze condiţiile naturale ale judeţului, neocolind nici vestigiile arheologice, istorice. Cu timpul, interesul său s-a îndreptat spre fragmentele de ceramică, spre oasele animaliere, uneltele din piatră cioplită. Primele scrieri de popularizare, apărute mai ales în ziare cotidiene şi săptămânale, sunt din domeniul ştiinţelor naturii şi al turismului. Dar din a doua parte a anilor 1870 se poate vedea şi interesul pentru arheologie: atrage atenţia publicului larg asupra celei care a descoperit aşezarea de la Turdaş, Torma Zsófia.
Téglás Gábor a avut un rol important în înfiinţarea, la Deva, în 1880, a „Asociaţiei de Istorie şi Arheologie a comitatului Hunedoara" („Hunyadmegyei Történelmi és Régészeti Társulat"). Până la deces rămâne membru al Asociaţiei, al cărei muzeu l-a condus timp de 23 de ani. În cadrul Asociaţiei este unul din cei mai prolifici membri, bucurându-se de un mare prestigiu pentru iniţiativele şi activitatea sa.


Datorită influenţei exercitate de către Torma Zsófia - al cărei colaborator apropiat a rămas până la moartea ei, survenită în 1899 - şi-a început cercetările în domeniul, pe atunci neglijat, al preistoriei. Printre altele, a iniţiat cercetări în peşteri - un teritoriu nou pentru acea vreme - cu rezultate surprinzător de bogate. În anii 1880 a publicat mai ales lucrări referitoare la preistorie, în care prezintă sau descrie aproximativ 300 de aşezări, situri.


În 1881 „Asociaţia de Istorie şi Arheologie a comitatului Hunedoara" a început să cerceteze şi să facă săpături la ruinele romane de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Această sarcină le-a fost încredinţată lui Téglás şi lui Király Pál, cărora mai târziu li s-a alăturat şi Szinte Gábor. Printre altele, au dezvelit amfiteatrul, sanctuarul lui Mithras, un templu etc. Probabil, datorită lucrărilor de la Ulpia Traiana şi exemplului lui Torma Károly, pe care îl considera mentorul său, Téglás se concentrează asupra perioadei romane a Daciei. Începe cercetarea graniţei romane, colindând atât zona ei de est (sistemul de şanţuri din munţii Harghitei: Kakasbarázda, Ördögárok), cât şi pe cea de vest (Munţii Meseş). Observaţiile sale sunt publicate în numeroase studii. În timpul cercetărilor de teren a transcris şi a publicat numeroase inscripţii romane, salvându-le astfel de la dispariţie. Tot în această perioadă a fost atras de mineritul preistoric şi din perioada romană, fiind un pionier al cercetărilor în acest domeniu. De la sfârşitul anilor 1890 majoritatea publicaţiilor sale au ca temă perioada romană a Daciei. Între timp s-a ocupat şi de dezvoltarea muzeului „Asociaţiei de Istorie şi Arheologie a comitatului Hunedoara": săpăturile, achiziţiile, donaţiile au dus la creşterea colecţiei de arheologie. Cercetările referitoare la perioada romană i-au atras atenţia şi asupra dacilor, un popor care l-a preocupat intens. A vizitat fortificaţiile dacice din Munţii Orăştiei, fiind poate primul care şi-a dat seama de importanţa lor strategică şi politică. A identificat (sau i s-a părut că identifică) cetăţi dacice în partea de est a Transilvaniei. În ciuda faptului că polemica referitoare la originea poporului român era deja în toi, părerea lui Téglás Gábor era următoarea: „...să respectăm tradiţiile strămoşeşti înălţătoare şi care ne îndeamnă spre fapte mari; dar forţa adevărului istoric este mai mare decât cea a credinţei şi a tradiţiilor, şi impunerea ei, în interesul credibilităţii noastre ştiinţifice, este o datorie pe care nu o putem neglija". Era conştient de faptul că cercetarea de teren e necesară unui istoric, „o muncă nici pe departe aşa de uşoară ca cea cu care sunt obişnuiţi cei care fac combinaţii în confortul moale al bibliotecilor şi muzeelor". Era conştient de necesitatea analogiilor, ceea ce l-a făcut să cutreiere regiunile şi muzeele României, Serbiei, Bulgariei şi Germaniei. Experienţele acumulate le-a fructificat în cercetările sale privind limesul Daciei romane.


În 1888 a devenit membru corespondent al Academiei Maghiare de Ştiinţe, dar a fost şi membru al Societăţii Carpatine Ardelene (Erdélyi Kárpát-Egyesület), membru corespondent al Societăţii Geografice (Földrajzi Társulat), membru al conducerii Societăţii Naţionale de Antropologie şi Arheologie (Országos Embertani és Régészeti Társulat) şi al Societăţii Maghiare de Etnografie (Magyar Néprajzi Társulat) etc.
Între timp a muncit foarte mult şi în domeniul învăţământului. Ca director al Liceului Real din Deva între 1883 şi 1903, a dezvoltat instituţia, iar din 1891 a redactat Buletinul Informativ al şcolii. În 1896 a devenit membru al Consiliului Naţional al Educaţiei (Országos Közoktatási Tanács) şi director general în funcţie, ceea ce presupunea obligaţia de a controla o sumedenie de şcoli. S-a retras din învăţământ în 1903, iar ca pensionar s-a mutat la Budapesta.


A lucrat, a scris şi a publicat până la sfârşitul vieţii. Articolele de popularizare a ştiinţei le-a publicat mai ales în ziarele cotidiene şi săptămânale (de ex. Fővárosi Lapok, Budapesti Szemle), dar studiile de specialitate au apărut deja în reviste, anuare ştiinţifice de prestigiu: Archaeológiai Értesítő, Archaeológiai Közlemények, A Magyar Tudományos Akadémia Évkönyve, Természettudományi Közlöny, Bányászati és Kohászati Lapok, Múzeumi és Könytári Értesítő, Orvos- és Természettudományi Értesítő, Erdélyi Múzeum, A Hunyadmegyei Történelmi és Régészeti Társulat Évkönyve, Archaeologisch-Epigraphische Mittheilungen aus Österreichisch-Ungarn etc. A rămas între timp credincios şi fostei sale profesii: a publicat şi articole legate de ştiinţele naturii, de geologie sau de turism. Din 1892 a fost redactor al rubricii de turism din cadrul revistei atunci fondate, Erdély, revistă de „turism, balneologie şi etnografie". În 1902, la solicitarea Societăţii Carpatine Ardelene (Erdélyi Kárpát-Egyesület), a redactat ghidul turistic al judeţului Hunedoara. Tot în 1902 a apărut primul volum al lucrării Hunyadmegye története [Istoria comitatului Hunedoara], editat de el şi scris împreună cu Torma Zsófia şi Kuun Géza.
Opera sa cuprinde aproximativ 400 de lucrări. Acestea, în pofida greşelilor, de care nici el nu era scutit (dar făcute cu bună credinţă), şi cu o prelucrare critică adecvată, sunt şi azi surse valoroase, mai ales pentru cercetătorii perioadei preistorice şi antice a Transilvaniei.


„A încercat să descopere trecutul nu prin combinaţii, stând în faţa călimării, ci prin analiza efectuată pe teren, prin colindarea obositoare a împrejurimilor, prin cercetarea răzoarelor şi pădurilor" - scria despre el Ortvay Tivadar.


Téglás Gábor a decedat la Budapesta, la 4 februarie 1916, fiind înmormântat de Academia Maghiară de Ştiinţe. În timpul perioadei lui Rákosi, mormântul său a fost distrus, dar la Deva şcoala maghiară înfiinţată în 2003 îi poartă numele (Centrul Şcolar Téglás Gábor), în semn de recunoştinţă a meritelor sale de pedagog şi de om de ştiinţă. Tot acolo, i-a fost dezvelit în 2008 şi un bust.



Bibliografie selectivă



Szinnyei József: Magyar írók élete és munkái, Budapest, 1891-1914, sv. Téglás Gábor
xxx: Téglás Gábor. Archaeológiai Értesítő 36, 1916, 237.
Ortvay Tivadar: Téglás Gábor. Századok 50, 1916, 325-326.
Bajusz István: Téglás Gábor. Gyopár 2, 1993, 3.
Gáll Ervin: Precursorii arheolologiei profesioniste din Transilvania: biografia lui Gábor Téglás. In: Barnea, Alexandru (ed.): Arheologia clasică în România. Primul secol, Cluj-Napoca, 2003, 141-169.
Hadobás Sándor: Téglás Gábor. Bányászattörténeti közlemények 1, 2006, 1, 83-98. (Bányatörténetre vonatkozó publikációk listájával.)