trimite prin


Studiile de lingvistică
Publicare:  2010-11-26
Ultima actualizare:  2010-12-29
Autor:  MURÁDIN László

Lingvistica reprezintă totalitatea studiilor ştiinţifice despre limbă: teoria limbii, istoria limbii, gramatica descriptivă, cultivarea limbii, dialectologie, influenţe lingvistice, toponimie, stilistică, vocabular, atlase lingvistice.


Cercetarea lingvistică maghiară din Transilvania - în ciuda bogatelor tradiţii moştenite - se reorganiza destul de greu după schimbarea puterii survenită în urma Primului Război Mondial. În mod firesc, elaborarea de dicţionare ocupa primul loc: Gross Ignác editează un dicţionar de buzunar român-maghiar la Arad în 1919, urmat de dicţionarul şcolar al lui Putnoky Miklós, apărut la Lugoj în trei ediţii (1921, 1922, 1923), la ultima dintre ele fiind adăugată şi o parte de gramatică. Au urmat dicţionarele lui Valentiny Antal (Cluj, 1922), Andrássy Tivadar (Lugoj, 1924), Dávid György (Braşov 1924) şi Victor Cheresteşiu (Cluj 1925-27). Cel mai utilizat dicţionar român-maghiar a apărut în anii 1935-37, sub redacţia lui Victor Cheresteşiu.


Cercetarea toponimică modernă a debutat în anii '30, iar rezultatele ei cele mai de seamă sunt legate de activitatea lui Szabó T. Attila, care a descris procesul de formare a numelui următoarelor localităţi: Aiud (Cluj 1933), Zalău (Turda 1936), Dej (Turda 1937) şi Nireş (Cluj 1937). Metodologia stabilită de către el este urmată de Fábián Béla în publicaţia intitulată „Nagykend helynevei" [Toponimia localităţii Chendul Mare], apărută la Sfântu-Gheorghe în anul 1939.


În anii '40, cercetările de toponimie îmbracă forme organizate. Publică în serie astfel de lucrări: Szabó T. Attila despre Ţinutul Călata (Cluj 1942); Imreh Barna despre Bandu de Câmpie (Cluj 1942); Árvay József despre Săcele din Ţara Bârsei (Cluj 1943); Márton Gyula despre Fizeşu Gherlii (Cluj 1944); Gazda Ferenc despre Chiuruş (Cluj 1944); iar după noua schimbare a puterii, în continuarea acestei serii, Márton Gyula publică un studiu despre localitatea Braniştea (Cluj 1945); în redactarea lui Gergely Béla şi Szabó T. Attila apar lucrări despre toponimia Văii Töki din judeţul Solnoc-Dăbâca (Cluj 1945); Valea Borşei şi Valea Dăbâca din judeţul Cluj (Cluj 1946); Benkő Loránd scrie despre toponimia Văii Nirajului (Budapesta 1947).


Între timp a început şi cercetarea sistemică a materialul toponimic. Publicaţii cu această tematică au fost semnate de către Árvay József: „A térszíni formák nevei a barcasági Hétfalu helyneveiben" [Nume ale reliefului în toponimia Săcelei din Ţara Bârsei] (Cluj1942); Gergely Béla: „Kalotaszeg névutós helynevei" [Toponimia zonei Călata] (Cluj 1943); Szabó T. Attila: „A kalotaszegi helynévanyag vízrajzi szókincse" [Lexicul hidrografic al toponimiei zonei Călata] (Cluj 1942).


Nu se trece cu vederea nici cercetarea numelor de persoane sau de animale. Amintim în acest context studiile elaborate de către Gálffy Mózes: „Keresztnevek becéző alakja a borsa völgyében" [Forme diminutivale ale numelor de botez în Valea Borşei] (Cluj 1943); „ Család- gúny- és ragadványnevek a Kalotaszegi Magyarvalkón" [Nume de familie, porecle şi ciufuleli la Văleni, Ţinutul Călata] (Cluj 1944), publicat de către Nagy Jenő; studiul lui Márton Gyula: „A kolozsmegyei Borsa-völgy állatnevei" [Nume de animale în Valea Borşei din judeţul Cluj] (Cluj 1945).


Influenţele lingvistice reciproce româno-maghiare reprezintă de asemenea o temă centrală a lingvisticii anilor '40. Blédy György prelucrează influenţa limbii române asupra celei maghiare în lucrarea „Influenţa limbii române aupra limbii maghiare" (Sibiu 1942), iar problema influenţei limbii maghiare asupra limbii române este analizată de către Márton Gyula în „A román nyelvatlasz első három kötetének magyar eredetű anyaga" [Cuvinte de origine maghiară din primele trei volume ale „Atlasului lingvistic român"] (Cluj 1942) sau în lucrarea lui Tamás Lajos „A magyar eredetű román kölcsönszavak művelődéstörténeti értékelése" [Analiza valorii cuvintelor de împrumut maghiare din limba română din perspectiva istoriei culturii] (Cluj 1942). Găsim în această perioadă şi lucrări de dialectologie: Balassa István scrie despre utilizarea vocalei „a" la hoştezenii din Cluj (Cluj 1942); Márton Gyula scrie despre rădăcini şi forme ale verbelor limbajului popular din Naimon (Cluj 1942), Gálffy Mózes publică despre radicalele pronumelor din Bicălata (Cluj 1943). Apare şi primul atlas lingvistic de sine-stătător în redactarea colectivă a lui Szabó T. Attila, Gálffy Mózes şi Márton Gyula: „Huszonöt lap "Kolozsvár és vidéke népnyelvi térképé-ből" [Douăzeci şi cinci de pagini din harta limbii populare din Cluj şi împrejurimi] (Cluj 1944).


Editarea studiilor lingvistice suferă o diminuare în anii '50. În cărticica sa intitulată „ĺrjunk, beszéljünk helyesen!" [Să scriem şi să vorbim corect], Márton Gyula sistematizează principiile cultivării limbii, criticând argoul politic care începea să se răspândească. În volumul lui Szabédi László, „Nyelv és irodalom" [Limbă şi literatură] (1955), sunt inserate şi articolele autorului despre corectitudinea de limbaj, precum şi cele de etimologie. În urma cercetărilor sale de geografia limbii, efectuate în zonele locuite de ceangăi, Szabó T, Attila publică studiul intitulat „A kicsinyítő, becéző képzők a moldvai csángó nyeljárásban" [Sufixele diminutivale şi de alint în graiul ceangăilor din Moldova] (1956). Farczády Elek şi Szabó T. Attila publică pentru prima dată (1957) un document lingvistic maghiar nou descoperit sub titlul: „Marosvásárhelyi Sorok" [Texte din Târgu-Mureş], apoi, a doua oară, într-o formă mai extinsă, în 1978. Apare dicţionarul academic - redactor principal Kelemen Béla - „Dicţionar român-maghiar. Román Magyar szótár" (1957).


În anii '60 se înregistrează o sporire a numărului operelor de sine-stătătoare. În privinţa dialectologiei, are loc completarea materialelor culese în trecut. Astfel, apare lucrarea lui Márton Gyula despre radicali şi forme ale verbului în graiul Văii Borşei (Budapesta 1962), apoi, împreună cu Gálffy Mózes, acesta publică „Tájszók Kalotaszegről és környékéről" [Lexicul dialectal din Călata şi împrejurimi] (Cluj 1965). Szabó Zoltán se referă la sistemul sufixelor verbului în dialectul călăţean (Budapesta 1965). Cele câteva volume apărute mai târziu semnealează cât se poate de clar diversificarea cercetărilor lingvistice. Szabó T. Attila publică o lucrare de toponimie despre numele de alint din Clujul sec. XV-XIX (Budapesta 1968); Bartha János - Horváth Tibor - Józsa Nagy Mária - Szabó Zoltán editează „Kis magyar stilisztika" [Mică stilistică maghiară] (1968). Apare volumul „Helyesírási tájékoztató" [Îndreptar ortografic], cu partea de reguli redactată de către Szabó T. Attila, iar cea de vocabular de către Gálffy Mózes, Kelemen Béla şi Márton Gyula.


Adevărata dezvoltare intervine în anii '70-'80. Apar volumele studiilor culese ale lui Szabó T. Attila. Primul este „Az anyanyelvünk életéből" [Din viaţa limbii noastre materne] (1970); apoi „A szó és az ember" [Cuvântul şi omul] (1971); „Nyelv és múlt"[Limbă şi istorie] (1972); „Nép és nyelv" [Limbă şi popor] (1980); „Nyelv és irodalom" [Limbă şi literatură] (1981); „Tallózás a múltban" [Spicuiri din trecut] (1982); iar volumul care ar fi încheiat această serie, „Nyelv és település" [Limba şi aşezământul], nu a mai putut să apară decât la Budapesta (1988). Capodopera lingvisticii maghiare din Transilvania este „Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár" [Dicţionar istoric al lexicului maghiar din Transilvania]. Materialul a fost cules de către Szabó T. Attila, volumele I-XIII au apărut între anii 1975-2010. După moartea autorului, materialul rămas în formă de manuscris a fost prelucrat de către un colectiv condus de Nagy Jenő şi Vámszer Márta, apoi de către Kósa Ferenc, Zsemlyei János şi Fazakas Emese.


În domeniul teoriei limbii, demnă de amintit este lucrarea de popularizare a lui Péntek János - Teiszler Pál, „A nyelv világa" [Lumea limbajului]. Legătura între lingvistica structurală şi matematică - linia europeană şi cea americană a acestui curent - este tratată de cartea lui Paul Schveiger şi Máté Jakab: „Nyelv és matematika" [Lingvistica şi matematica] (Cluj 1977). De probleme de teoria limbii este preocupat şi Szilágyi N. Sándor, în cartea sa „Világunk a nyelv" [Lumea noastră - limba] (1978), care este o reflexie asupra marilor probleme ale limbajului uman.


Cartea intitulată „A mai stilisztika nyelvelméleti alapjai" [Relaţia între teoria limbii şi stilistica modernă] (1977), a lui Szabó Zoltán, oferă o largă perpectivă asupra curentelor lingvisticii moderne, asupra felului în care influenţează cercetarea stilistică, modificând metodele ei (structuralism, textologie, semiotică, lingvistică matematică, gramatică generativă). Din această categorie face parte şi culegerea de studii redactată tot de către el, cu titlul: „A szövegvizsgálat útjai" [Orientări noi în textologie] (1982). Bíró Zoltán semnează volumul intitulat „Beszéd és környezet" [Cuvânt şi mediu] (1984), care cuprinde cercetările autorului în domeniul sociologiei limbii. În seria „Korunk Füzetek" apare o culegere de articole care tratează problema atribuirii şi folosirii de denumiri: „Nevek térben és időben" [Nume în spaţiu şi timp] (Cluj 1984). Probleme de lingvistică generală sunt tratate în volumul „Teremtő nyelv" [Limba creatoare] (1988) cu subiecte decantate de Péntek János din experienţa susţinerii conferinţelor universitare.
Cartea lui Szabédi László „A magyar nyelv őstörténete" [Istoria străveche a limbii maghiare] (1974), care a apărut la 15 ani după moartea autorului, este o lucrare neortodoxă în domeniul istoriei limbii. Autorul încearcă să demonstreze legăturile de rudenie între limbile fino-ugrice şi cele indoeuropene, cu ajutorul comparaţiei între cuvinte maghiare şi latine. J. Lőrinczi Réka, în cartea „A magyar rokonsági elnevezések rendszerének változásai" [Din istoria termenilor maghiari de înrudire] (1980), cercetează variaţiile de terminologie care descriu legăturile de rudenie. Şapte studii de istoria limbii se publică în cartea redactată de către B. Gergely Piroska: „Nyelvészeti tanulmányok" [Studii de lingvistică] (1983). Cartea lui Kósa Ferenc „Apor Péter helyesírása és nyelvének hangállapota" [Ortografia şi fonetica scrierilor lui Apor Péter] (1989), prelucrează manuscrise din secolul al XVIII-lea.


Literatura de specialitate a limbii maghiare moderne a fost îmbogăţită în primul rând de cartea lui Balogh Dezső - Gálffy Mózes - J. Nagy Mária: „A magyar nyelv kézikönyve" [Manual de limbă maghiară] (1971). Cartea de exerciţii gramaticale elaborată de către Gálffy, „Nyelvi forma - nyelvi érték" [ Formă lingvistică - valoare lingvistică] (1972), este o completare a celei de mai sus cu analize de morfologie şi sintaxă.


Dezvoltarea stilisticii este spectaculară. Cartea lui Szabó Zoltán „Kis magyar stílustörténet" [Scurtă istorie a stilisticii maghiare] a apărut în trei ediţii (1970, Budapesta 1982, 1983). P. Dombi Erzsébet analizează fenomenul sinesteziei în cazul creaţiilor lirice a şase poeţi aparţinând curentului format în jurul revistei literare „Nyugat", în cartea intitulată „Öt érzék muzsikája" [Melodia simţurilor] ( 1974). Lucrarea lui J. Nagy Mária: „A szó művészete" [Arta cuvintelor] (1975) este o iniţiere în metodologia analizei stilistice. Volumul de studii sub redactarea lui Szabó Zoltán, „Tanulmányok az impresszionista stílusról" [Studii despre stilul impresionist], satisface interesul crescând pentru acest curent. Tot în cadrul stilului impresionist analizează valoarea stilistică a structurilor nominale Dobos B. Magda în cartea „A nominális szerkesztésmód a magyar impresszionista szépirodalomban" [Construcţiile nominale în beletristica impresionistă maghiară] (1979). Rolul în dezvoltarea stilisticii şi cel textologic al stilului liber indirect în creaţia scriitorilor impresionişti este analizat de către Murvai Olga în „Szöveg és jelentés" [Text şi semnificaţie] în anul 1980. Influenţa creatoare a textologiei asupra cercetărilor stilistice este foarte bine demonstrată de volumul lui Szabó Zoltán, intitulat „Szövegnyelvészet és stilisztika" [Textologie şi stilistică] (Budapesta, 1988).


În domeniul dialectologiei s-au elaborat mai multe teze de doctorat (lucrările lui Vámszer Márta, Teiszler Pál, Lakó Elemér, Vöő István). Enumerăm aici şi dezvoltarea lingvisticii privind fenomenul lingvistic la ceangăi, prin scrieri precum cele ale lui Márton Gyula: „Igetövek, igei jelek és személyragok a moldvai csángó nyevjárásban" [ Teme modale şi sufixe modale şi personale în dialectul ceangăilor din Moldova] (1974). Rezultatele cercetărilor de geografie lingvistică apar într-o lucrare de mare importanţă, sub forma unui dicţionar: „Székely nyelvföldrajzi szótár" [Dicţionar secuiesc de geografie lingvistică] (Budapesta, 1987), redactori fiind Gálffy Mózes şi Márton Gyula.


Din domeniul cercetării influenţelor lingvistice româno-maghiare evidenţiem lucrarea lui Márton Gyula „A moldvai csángó nyelvjárás román kölcsönszavai" [Împrumuturile româneşti ale graiului ceangăilor din Moldova] (1972), precum şi cartea cu implicaţii generale a lui Péntek şi Vöő (împreună cu alţi coautori): „A magyar nyelvjárások román kölcsönszavai" [Împrumuturile româneşti ale dialectelor maghiare] (1977).
Lucrarea lui Szabó T. Attila şi Péntek János „Ember és növényvilág" [Omul şi lumea plantelor] (1985) se referă la relaţia dintre lingvistică şi botanică, la plantele din Călata şi la cunoştinţele botanice populare din această zonă.


O etapă de mare importanţă în cercetarea onomastică este reprezentată de lucrarea lui B. Gergely Piroska în domeniul pronumelor din zona Călatei. Din materialul care constituie teza ei de doctorat, au apărut până acum trei volume: „A kalotaszegi magyar ragadványnevek rendszere" [Sistemul supranumelor maghiare din zona Călata] (1977), „A kalotaszegi magyar családnevek renszertani és funkcionális vizsgálata" [Cercetarea structurală şi funcţională a numelor de familie maghiare din zona Călata] (Budapesta 1981) şi „Kalotaszeg magyar kereszt és becenevei" [Pronume maghiare şi de alint maghiare din zona Călatei] (Budapesta-Miskolc, 2005).


Pentru dezvoltarea din domeniul elaborării de dicţionare din anii '80, sunt caracteristice cele trei lucrări ale lui Kelemen Béla şi Sász Lőrinc: „Dicţionar român-maghiar" (1980), un dicţionar frazeologic (1984) şi „Magyar-román iskolai szótár" [Dicţionar şcolar maghiar-român] (1985). Vöő István a eleborat dicţionarele bilingve ale zicătorilor româneşti (1978) şi maghiare (1984). De utilitate practică este lucrarea lui Morvai Olga: „Mic dicţionar român-maghiar de expresii şi locuţiuni" din anul 1986.


Creşte şi numărul dicţionarelor de bilingve de specialitate:Román-magyar műszaki szótár" [Dicţionarul tehnic român-maghiar] redactat de către Bíró András, Jenei Dezső şi Rohonyi Vilmos; iar apoi „Magyar-román műszaki szótár", redactat de către Pálfalvi Attila şi Jenei Dezső consemnează vocabularul activităţii tehnice. Expresiile de specialitate privind silvicultura şi industria prelucrării lemnului au fost culese de către Kádár Zsombor în „Magyar-román erdészeti és faipari szótár" [Dicţionar de silvicultură şi prelucrarea lemnului] (1979). S-a elaborat şi un dicţionar agrar român-maghiar, respectiv maghiar-român (1980). Trebuie să amintim dicţionarul botanic elaborat de către Váczy Kálmán: „Dicţionar botanic poliglot", care conţine termenii de specialitate în şapte limbi (latină, română, engleză germană, franceză rusă, maghiară). Dicţionarul ortografic maghiar „Magyar helyesírási szótár" răspunde unor cerinţe practice, fiind de utilitate cotidiană.


După schimbarea regimului politic, au apărut lucrările pregătite în anii anteriori. Astfel, s-au editat volumele din „Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár" [Dicţionarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania], alcătuit de către Szabó T. Attila; între anii 1995-2010 au apărut volumele I-IX ale atlasului dialectelor maghiare din România: „Romániai magyar nyelvjárások atlasza", de Murádin László; atlasul lingvistic sălăjean: „Szilágysági nyelvatlasz" de Márton Gyula (2000). Au apărut şi câteva volume de studii de autor: Péntek János: „Népi nevek, népi hagyományok" [Nume populare, tradiţii populare] (2004); Murádin László: „Erdélyi magyar nyelvatlasz" [Atlas lingvistic maghiar din Transilvania] (2010). Teoria limbajului a fost abordată de către Szilágyi N. Sándor în volumul intitulat „Elmélet és módszer a nyelvészetben, különös tekintettel a fonológiára" [Teorie şi metodă în lingvistică, cu o privire specială asupra fonologiei]. Kádár Edit aplică noile metode ale teoriei limbii în lucrarea „Az alaktan és a szófajtan" [Morfologie şi clasele lexico-gramaticale] (2007). Nu putem trece cu vederea peste volumele de studii, apărute în cinstea lui Szabó Zoltán şi Péntek János: „Szöveg és stílus" [Text şi stil] (1997), „Nyelvek és nyelvváltozatok" [Limbi şi variaţiile lor] (2007). Studiul interferenţelor lingvistice capătă accente noi în lucrarea lui Benő Attila, „A jelentés világa" [Lumea semnificaţiilor] (2004), şi în cea al lui Benő Attila şi Péntek János: „Nyelvi kapcsolatok, nyelvi dominanciák az erdélyi regióban" [Interferenţe şi dominanţe lingvistice în regiunea transilvană]. De relaţia între limbile maghiară şi română se ocupă şi următoarele dicţionare: „Román-magyar közigazgatási szótár" [Dicţionar administrativ român-maghiar] (2004), „Román-Magyar oktatásterminológiai szótár" [Dicţionar de termeni de pedagogie român-maghiar] (2009), „Román-magyar kulturális szótár" [Dicţionar de cultură româno-maghiar] (2009).