trimite prin


Întâlnirea de la Târgu-Mureş, 1937
Publicare:  2010-11-26
Ultima actualizare:  2010-12-29
Autor:  DÁVID Gyula

Tineretul maghiar din Transilvania a organizat în zilele de 2-4 octombrie 1937, la Târgu- Mureş, o întâlnire în cadrul căreia - în contextul intensificării din ce în ce mai evidente a activităţii dreptei în România - s-a încercat aplanarea disensiunilor de ordin conceptual dintre grupările de tineri cu concepţii diferite, cu scopul de a realiza o unitate de acţiune în vederea unificării forţelor naţionale.


Iniţiatorul schimburilor de opinii premergătoare şi protagonistul întâlnirii de mai târziu a fost Áron Tamási, care - într-o serie de articole cu titlul Cselekvő erdélyi ifjúság [Tineretul transilvan activ, în: Brassói Lapok, 5-12 aprilie 1936], reflectând şi la o circulară a lui Edgár Balogh făcută publică în toamna anului 1935 în numele Societăţii Ady Endre - a trecut în revistă taberele tineretului maghiar din Transilvania din acea vreme: gruparea Erdélyi Fiatalok [Tinerii din Transilvania], promotorii „realităţilor poporului" (adică stânga), respectiv „noii maghiari ai revistei Hitel". În ultimul articolul al seriei a scris: „Ca o concluzie finală nu pot propune altă cale spre viitorul pe care-l construim, decât o unire a umanismului poporan al Tinerilor Ardeleni, a reconsiderării promovate în Hitel şi a socialismului susţinut de stânga. A ieşit la iveală că obiectivul comun al tuturora este salvarea poporului şi că, de asemenea, sunt de acord cu toţii asupra necesităţii unei schimbări culturale în sânul maghiarimii din Transilvania. Este comună şi lupta împotriva spiritualităţii pe care am moştenit-o şi care domină şi astăzi, luptă pe care trebuie s-o ducem în mod deschis, atât prin scris cât şi prin activitate. Comună ne este şi strădania intransigentă şi conştientă, care vizează salvarea poporului maghiar din Transilvania şi transformarea acestei mase în pivotul vieţii noastre economice şi spirituale."


La ciclul de articole semnate de Tamási au răspuns Edgár Balogh, Dezső László şi Béla Jancsó, apoi a urmat o anchetă în Független Újság, care a oferit cadrul pentru o discuţie mai largă pe marginea problemelor ridicate. La această anchetă au participat printre alţii: József Venczel, István Nagy, László Bányai, Lajos Jordáky, Jenő Dsida, Edgár Balogh, László Szabédi, Jenő Kovács Katona, Zsigmond Vita, József Kováts, Ferenc Szemlér şi József Méliusz, concluziile ei fiind trase de către Áron Tamási (cu titlul Mind magyarok vagyunk - Toţi suntem maghiari, Független újság, 27 mai 1937), care a precizat în mod tranşant şi responsabilitatea ce-i revine generaţiei tinere: „Nu există divergenţă de opinie între generaţii cu privire la faptul că singura forţă prin care ne putem păstra, constă în calitatea noastră de maghiari, calitate pentru care - pe de altă parte - trebuie să suferim şi răbdăm cel mai mult." Apoi scrie: „Trăim vremuri grele, însă, chiar dacă trupeşte altundeva am putea avea un trai mai liniştit şi mai paşnic, inima şi sufletul nostru nu pot trăi în altă parte, fără ca să nu sufere de remuşcări ucigătoare. Nu numai că trebuie să rămânem aici, dar trebuie să preluăm de la naţiunea dominantă şi lupta umană eroică, pe care ea ar trebui să o poarte pentru dreptul la limba maternă creatoare de cultură, precum şi pentru drepturile omului de care trebuie să beneficiem cu toţii."


Pregătirile „Întâlnirii din primăvară" au continuat şi în vara anului 1937: a fost ales comitetului pregătitor al parlamentului tineretului (avându-i ca membri pe Áron Tamási, István Nagy, Sándor Asztalos, Tibor Petrovay, Sándor Vita, precum şi pe Lajos Jordáky, care până la urmă nu a luat parte la Întâlnire). La început însă, în loc să se echilibreze, contradicţiile au devenit şi mai polarizante. La sfârşitul lunii august a apărut, tot din condeiul lui Áron Tamási, „raportul comitetului pregătitor despre activitatea efectuată până acum" (Másfél évi munka után... - După un an şi jumătate de activitate...Brassói Lapok, 23 aug. 1937), la care Tinerii din Transilvania au răspuns printr-o declaraţie (Erdélyi Fiatalok, 1937/3: 15-18) în care s-au desolidarizat, pe de o parte, de „tinerii marxişti care propovăduiesc salvarea apropiată a lumii" şi care „tind să instaureze dictatura în viaţa tineretului", iar pe de altă parte de revista Hitel, ai cărei membri „pe planul ştiinţei, politicii naţionale, literaturii şi tineretului s-au apucat de nişte activităţi la care alţii au lucrat de mult timp". Tinerii din Transilvania au obiectat de asemenea împotriva modului în care au fost făcute invitaţiile, şi anume că diferitele grupări urmau să fie invitate la întâlnire individual şi nu prin reprezentare în grup. Până la urmă, Tinerii din Transilvania au absentat în bloc de la întâlnirea începută în ziua de 2 octombrie.


Întâlnirea organizată la Târgu-Mureş a fost prezidată de Áron Tamási, care a rostit şi discursul inaugural în faţa celor 187 de participanţi, după care au urmat prelegerile: Dezső Albrecht: Structura socială şi etica maghiarimii din Transilvania, căile şi imaginea transformării societăţii noastre; Sándor Asztalos: Despre statutul de drept comun şi de drept internaţional al minorităţii naţionale maghiare din Transilvania, László Gagyi: Funcţionarea presei cotidiene maghiare din Transilvania după război, starea ei actuală şi rolul ei în viitor, Sándor Kacsó: Condiţiile şi modalităţile convieţuirii constructive a maghiarimii din Transilvania cu poporul român, Antal Pálffy: Educaţia noastră şcolară, reforma ei şi educarea poporului în afara şcolii, Ádám Teleki: Politica noastră agrară. A mai avut loc o conferinţă despre probleme de economie, susţinută de către Tibor Petrovay.


La sfârşitul întâlnirii a fost redactată o rezoluţie finală intitulată Confesiunea de la Târgu- Mureş (Vásárhelyi Hitvallás), formulată şi votată la propunerea unui comitet delegat (compus din Dezső Albrecht, Árpád Árvay, Edgár Balogh, István Becsky, Dániel Antal, Sándor Kacsó, István Nagy, Tibor Petrovay). Hotărârile de principiu ale Confesiunii afirmă:


„Considerând că transformarea societăţii maghiare din Transilvania, conform cerinţelor destinului minoritar, are o importanţă crucială, conştienţi de responsabilitatea noastră istorică, declarăm cu hotărârea unui trup şi suflet unic:


- viaţa minorităţii naţionale maghiare din Transilvania poate fi condusă numai pe baza moralei creştine şi naţionale democratice;
- viaţa noastră ca minoritate naţională şi toate instituţiile minoritare trebuie să fie pătrunse de ideea şi scopul unităţii naţionale; între instituţiile ei politice, economice, culturale şi bisericeşti şi conducătorii acestora, în cazul în care aceasta lipseşte, trebuie să realizeze o colaborare cinstită; să dispară din viaţa noastră contradicţiile între clase, confesiuni şi generaţii, cu atât mai mult cu cât oamenii maghiari de orice confesiune sau origine, inclusiv maghiarii de religie evreiască ce îşi asumă toate consecinţele destinului nostru minoritar, sunt consideraţi elemente constitutive ale minorităţii etnice maghiare;
- intelectualitatea maghiară tânără din România, prezentă la Întâlnirea de la Târgu-Mureş, pătrunsă de cea mai deplină dorinţă a unităţii naţionale, sociale şi politice, declară că fiecare membru al maghiarimii din Transilvania are misiunea de a se interesa de chestiunile noastre vitale şi de lupta noastră comună, de a le sluji în mod activ şi de a-şi aduce contribuţia prin muncă;


- toţi membrii maghiarimii trebuie să-şi îndeplinească datoria, în măsura posibilităţilor materiale şi spirituale deopotrivă, faţă de naţiunea noastră rămasă singură, iar cei care desfăşoară activităţi ce contravin intereselor naţionale ale maghiarimii din Transilvania trebuie excluşi."


În paralel cu votarea rezoluţiei finale, participanţii au ales Comisia Permanentă a Întâlnirii de la Târgu-Mureş, formată din următorii membri: Dezső Albrecht, Sándor Asztalos, Elemér Jancsó, Lajos Jordáky, István Nagy, Elemér Szűcs, Áron Tamási, Ádám Teleki şi József Venczel.


Încă în cursul Întâlnirii a avut loc o dispută acerbă pe marginea conferinţei susţinute de către Sándor Kacsó, cu privire la problemele convieţuirii româno-maghiare, dispută în urma căreia Kacsó şi-a retras propriul proiect de rezoluţie. Apoi, odată cu terminarea Întâlnirii, atacurile au pornit şi dinspre exterior: organul Partidului Maghiar, Keleti Újság care s-a grăbit să comenteze recepţia conferinţei lui Kacsó, după încheiere şi-a repetat atacul într-un nou editorial; Erdélyi Fiatalok şi-a precizat poziţia într-un articol redacţional, în care, în esenţă, şi-a afirmat poziţia neschimbată; în cotidianul Előre, Géza Hoffer i-a acuzat pe participanţii cu orientare social-democrată că „au renunţat la lupta de clasă şi au trădat principiile socialismului".


Unitatea care s-a realizat la Întâlnire, unde participanţii s-au ridicat deasupra diferenţelor de viziune despre lume şi de interese de clasă, s-a manifestat mai târziu prin câteva acţiuni comune spectaculoase, ca cea din 4 aprilie 1938, organizată la Cluj la Clubul Fierarilor, unde şi Tamási a ţinut o cuvântare. Cu toate acestea, unitatea nu a fost durabilă: rezoluţiile au fost interpretate de către cele două tabere (cei „separaţi în dreapta" şi cei „strânşi în stânga", după cum a formulat Edgár Balogh) în mod diferit. Mişcarea lansată odată cu Întâlnirea - conform evaluării lui Antal Dániel publicată cu un an mai târziu, în Hitel - „...s-a oprit la indicarea sarcinilor... Ea nu a îndepărtat din viaţa noastră publică ezitarea şi dezorientarea practică, prezente în rezolvarea sarcinilor problemelor poporului, şi chiar dacă toată lumea s-a acoperit cu ea sau şi-a justificat acţiunile prin ea, nu a putut scăpa de rigiditate şi s-a anchilozat în repetarea propriei importanţe istorice." Aniversarea a fost comemorată şi de Keleti Újság, care a constatat, comentând ironic: „...acest din urmă «proces verbal de dizolvare» a fost al doilea fapt concret care poate fi desprins din acest capitol al vieţii minorităţii maghiare din Transilvania".
Faţă de această apreciere tendenţioasă, a fost mult mai pozitiv ecoul Întâlnirii în Ungaria şi mai ales în Cehoslovacia, datorită reacţiilor scriitorilor poporani şi ale foştilor membri ai mişcării Sarló (Secera).
Dacă întâlnirea de la Târgu-Mureş nu a dat rezultate, acest fapt se datorează, pe lângă disensiunile interne, întorsăturii în situaţia politică din România: în 1938, regele Carol al II-lea a instaurat dictatura regală şi a înfiinţat Frontul Renaşterii Naţionale, care, luând locul parlamentarismului burghez, pe care l-a desfiinţat, a marcat începutul unui regim de tip fascist. Din acest Front a făcut parte - creată „de sus" - ca o subsecţie a acestuia, Comunitatea Populară Maghiară, care, fiind singura organizaţie de masă a minorităţilor, trebuia să ofere un cadru tuturor manifestărilor maghiare. În această situaţie, stânga s-a izolat, acuzându-i pe ceilalţi semnatari ai Confesiunii de abandonarea cauzei.

O evaluare cuprinzătoare a fost efectuată chiar în primii ani după Dictatului de la Viena, de către Ernő Ligeti şi Imre Mikó. Cel din urmă, în cartea sa despre istoria politică a maghiarimii din Transilvania (Huszonkét év [Douăzeci şi doi de ani], Budapesta, 1941) a văzut importanţa Întâlnirii în faptul că „...generaţia tânără s-a afirmat cu această ocazie pentru prima dată ca un factor politic independent în viaţa publică a maghiarilor din Transilvania" (op. cit. 192). Cauza destrămării unităţii - pe lângă atacurile venite dinspre exterior - o vede în faptul că „peste puţin timp, în viaţa de toate zilele au reapărut ... divergenţele dintre dreapta şi stânga, iar colectivul de lucru al Întâlnirii s-a destrămat în componentele din care a fost constituit" (op. cit. 193). Ligeti însă, care - prin intermediul anchetei organizate în Független Újság - a jucat un rol remarcabil în realizarea Întâlnirii, în cartea sa intitulată Súly alatt a pálma [Palmierul sub greutate... Cluj, 1941] a consacrat un capitol aparte Întâlnirii, despre care relatează pe de o parte cu entuziasmul unui spectator, iar pe de altă parte oferă şi bilanţul acesteia: „Această mişcare de o forţă revelatoare ... a dorit şi pentru viitor ceva determinat şi construit pe continuitate, numai că nu a ştiut precis ce doreşte. Sau, chiar dacă în imaginaţia lui Áron Tamási şi a nucleului conducător din jurul său continuarea colaborării a căpătat o formă, condiţiile nu au permis nici măcar o repetare a acestei manifestări." (Op. cit. 203-204)


Cu ocazia aniversării de 5 ani, cele întâmplate la Întâlnire au fost evocate şi evaluate în 1942 de către foştii participanţi, mai mulţi dintre ei - cu precădere din stânga -, propunând chiar repetarea ei, ceea ce, din cauza împrejurărilor războiului, nu s-a mai putut realiza.

După cel de-al Doilea Război Mondial, memoria Întâlnirii a fost acoperită de tăcere timp de două decenii, în pofida faptului că Edgár Balogh a adunat într-un volum articolele sale anterioare scrise în legătură cu Întâlnirea (Hármas kis tükör [Mică oglindă triplă], Budapesta, 1945) şi a încercat la Universitatea Bolyai introducerea unui curs cu titlul „Întâlnirea de la Târgu-Mureş în istoria partidului din ţara noastră".


Prima abordare istorică a apărut numai cu ocazia a celei de-a 30-a aniversări a Întâlnirii: evenimentele au fost evocate atunci de către istoricul Dániel Csatáry în cartea lui (A Vásárhelyi Találkozó. Budapesta, 1967), apoi şi de către câţiva contemporani (Edgár Balogh, László Bányai, Lajos Jordáky, Ferenc Szemlér), care au scris despre Întâlnirea ca fiind o acţiune „a frontului popular condus de partidul comunist". O imagine mai obiectivă şi detalii în plus au ieşit la iveală mai târziu, din memoriile lui István Nagy, János Demeter, Pál Veress, Edgár Balogh şi Sándor Kacsó, iar la cea de-a 40-a aniversare a apărut şi cartea Máriei Turzai, cu numeroase documente scrise (deşi cu texte trunchiate). În acelaşi timp, György Nagy a publicat o analiză autentică, construită pe documentele epocii.
În sfârşit, în anii '90 au avut loc dispute clarificatoare cu privire la Întâlnire (Edgár Balogh, Ferenc László), evaluări care au situat Întâlnirea într-un context mai vast (Ernő Gáll); totodată au fost date publicităţii şi unele documente până atunci necunoscute (Péter Kuszálik şi Gyula Dávid).


Bibliografie selectivă
Tamási Áron: Cselekvő erdélyi ifjúság. Újraközölve: Tamási Áron: Szellemi őrség. Esszék, cikkek útirajzok. 1936-1965. Bp. 2001. 9-37.) - Balogh Edgár: Tévelygő fiatalok. Magyar Élet 1936. 73-95; uő: Tamási Áron és a cselekvő erdélyi ifjúság. Korunk 1936/5. 461-464). - László Dezső: Cselekvő erdélyi ifjúság. Erdélyi Fiatalok 1936. tavaszi szám, 1-5. - Jancsó Béla: Levél Tamási Áronhoz a cselekvő erdélyi magyar ifjúságról. Brassói Lapok 1936. máj. 17. - Fiatal magyarok tavaszi találkozója elé. Ankét. Független Újság, 1937. márc. 27. - máj. 3. - Tamási Áron: Mind magyarok vagyunk. Független újság, 1937. máj. 29. Újraközölve: Szellemi őrségen. 58-61.) - uő: Másfélévi munka után. Brassói Lapok, 1937. aug. 23. Újraközölve: Szellemi őrségen. 64-69. - uő: Megnyitó beszéd a Vásárhelyi Találkozón. Brassói Lapok 1937. okt. 4. Újraközölve Hősökhöz nehéz időben címmel először a Hitel 1937/3. számában, újabban: Szellemi őrségen. 70-73. - Megbélyegezték Kacsó Sándort a Vásárhelyi Találkozón. 1937. okt. 4. - Tanulságok. Keleti Újság, 1937. okt. 6. - Tamási Áron: Eszméink és bajtársaink védelmében. Ellenzék 1937. okt. 15. Újraközölve: Szellemi őrségen, 74-78. - Még egyszer a Tg. Muresi Találkozó. Erdélyi Fiatalok, 1938/1. 24-25. - Dániel Antal: Magatartás és Hitvallás. Hitel 1938/3. - uő: Egy évvel a Vásárhelyi Találkozó után. Hitel 1938/3. - Évforduló. Keleti Újság, 1938. okt. 30. - A Vásárhelyi Találkozó és a Keleti Újság. Hitel, 1938/3. 250-253. - Nagy István: A Vásárhelyi Hitvallás nevében. Kv. 1938. - Balogh Edgár: Erdélyi tanulságok. Kelet Népe 1941/2. - uő: Hat éve. Hitel 1943/10. - Nagy István: Mi is emlékezünk a „hitvallás"-ra. 1943; újraközölve: A harc hevében. Mv. 1957. 61-64.: Balogh Edgár (Tamási Áron Virrasztása és a Vásárhelyi találkozó. Kis Újság 1943. máj. 30.), Jordáky Lajos (Virrasztás. Üzenet Tamási Áronnak. Népszava 1943. aug. 22.), Kovács György (Népmozgalmak ébredezése Erdélyben. Szabad Szó 1943. aug. 29; Hat éve. Hitel 1943/1), Nagy István (Mi is emlékezünk a „Hitvallás"-ra. Népszava 1943. okt. 17).
Csatári Dániel: A Vásárhelyi Találkozó. Bp. 1967. - Balogh Edgár: Szükséges dialógus volt. Korunk 1967. 11 1362-1363. - Bányai László: Emlékezetes értekezlet. Korunk 1967. 11 1355-1359, - Jordáky Lajos: Munkásegység a Találkozón. Korunk 1967. 11 1359-1361. - Szemlér Ferenc: Magányos résztvevő a Vásárhelyi Találkozón. Igaz Szó 1967. II. 479-488. - Nagy István: Szemben az árral. Buk. 1974. 272-302, - Demeter János: Századunk sodrában. Uo. 1975. - - Nagy György: Alkalmi asszociációk a közéleti szó hiteléről. A Vásárhelyi Találkozó évfordulójára. Korunk 1977/11. - Turzai Mária:„a történelem önmagát gondolta". A Vásárhelyi Találkozó. Buk. 1977. - Veress Pál: Holnap indulok hozzád. Uo. 1977. - Balogh Edgár: Szolgálatban. Uo. 1978. 28-58. - Kacsó Sándor: Nehéz szagú iszap felett. Bp. 1985. 13-52. - Az Erdélyi Fiatalok. Dokumentumok, viták. Buk. 1986. - László Ferenc: Mi is történt Vásárhelyen 1937-ben. Korunk 1991/3. - Balogh Edgár: Vásárhelytől Vásárhelyig. Helikon 1991/29. - uő: Perlekedés helyett tények. Helikon 1994/12. - uő: Akár meg is egyezhetnénk. A Hét 1994/39. - Gáll Ernő: A Vásárhelyi Találkozótól a Szárszói Konferenciáig. A Hét 1993/46. - Kuszálik Péter: V. T. 37. Látó 1996/7. - Dávid Gyula: A Vásárhelyi Találkozó dokumentumaiból: Jancsó Elemér: A Vásárhelyi Találkozó gyorsírásos jegyzőkönyve.; Pálffy Antal előadása a Találkozón. Látó 1998/7. - Szász István Tas: Beszédes csend. Három Hitel és ami utána következett. Kv. 2007.