trimite prin


Biserica romano catolică Sf. Ladislau, Oradea
Publicare:  2010-04-07
Ultima actualizare:  2010-02-17
Autor:  Emődi Tamás
Date despre monument
Adresa: Piaţa Unirii
Cod: BH-II-m-B-01084
Datare: 1720-1733

Date istorice

Prima biserică romano-catolică, construită după 1692, data recuceririi oraşului, a fost una modestă, închinată Sfintei Brigita, pe malul drept al Crişului, în cartierul Olosig. În urma reinstalării Episcopiei romano-catolice din Oradea, această instituţie a făcut repetate demersuri pentru a construi un lăcaş de cult pe măsura rangului, însă până la ridicarea catedralei baroce, între 1751-1780, biserica parohială a Oraşului Nou, dedicat Sfântului Ladislau a rămas totodată şi biserica episcopală.

Nu dispunem de date sigure în legătură cu începerea lucrărilor ridicării bisericii. Mai multe surse documentare indirecte indică ca perioadă a construcţiei intervalul dintre anii 1717 şi 1734. Un alt indiciu ne arată că capitlul romano-catolic s-a mutat din vechea biserică Sfânta Brigita în cea nouă, ridicată în noul centru urban la 10 ianuarie 1723 iar festivitatea preluării bisericii de către episcopul Emeric Csáky a avut loc la 13 ianuarie, ceea ce sugerează faptul că piatra de temelie a fost pusă cel târziu în jurul anului 1720. Desigur, lucrările de construcţie nu au fost încă definitivate la acea dată. Cronosticul aşezat deasupra intrării indică anul 1733 ca an al terminării clădirii, însă se cunosc documente din 1734 cu privire la decontarea unor lucrări.

 

Corul a fost terminat în 1732, dar lucrările navei s-au continuat şi după moartea lui Emeric Csáky, pe vremea episcopului Ioan Okolicsányi, care a iniţiat şi anumite transformări ale corului. Ele s-au definitivat în 1741. În acea perioadă a existat şi o iniţiativă de ridicare a unui turn, pentru care a fost contactat arhitectul Fortunato di Prati, însă din cauza morţii acestuia s-a amânat ideea.
Astfel, clopotele bisericii au fost puse în funcţiune într-o clopotniţă, până la ridicarea turnului, care a avut loc în perioada activităţii preotului paroh Anton Zalkay (1790-1800). Despre sacristie ştim că ea a existat deja în 1739.

 

Nu s-a păstrat numele arhitecţilor, care au realizat până la urmă proiectul bisericii şi cel al turnului.


Descrierea edificiului

Interiorul şi exteriorul bisericii au suferit ulterior doar mici modificări. Mobilierul datează din secolele XVIII-XIX., iar pictura murală a fost executată de Gyula Thury în 1908.

 

Biserica se compune dintr-o navă de plan dreptunghiular cu patru travei, un cor cu închidere poligonală, un turn aşezat în axul bisericii, pe faţada vestică şi o sacristie cu două săli alăturate, dintre care una în dreptul corului, iar cealalta lângă treimea estică a laturii nordice a navei.
Faţadele sunt relativ sobre, limbajul arhitectural folosit fiind unul provincial şi modest. Se constată o mică diferenţă între tratarea parietală a turnului, a navei şi cea a corului respectiv a sacristiei, ca semn al succesiunii unor etape de construcţie diferite. Soclul actual este format din plăci de ciment cu suprafaţa realizată din mozaic spălat.

 

Faţada vestică este dominată de turnul cu trei nivele, al cărui latură estică încalecă zidul navei. Turnul este legat de corpul navei prin doi pereţi nedecoraţi, de secţiune curblinie, ce se racordează la pilaştri vestici ai navei. Deasupra cornişei, ele se continuă sub forma unor atice arcuite, cu piedestaluri în colţurile extreme, ce sunt încoronate cu elemente din piatră ce amintesc de urne decorative.

 

Colţurile turnului sunt marcate de lesene ce pornesc de pe soclu şi de pilaştri aplatizaţi, fără baze. Portalul principal are un chenar din piatră şi un lintou drept, deasupra căruia a fost aşezată piatra cu cronostic HonorIbVs DIVI regIs LaDIsLaI DICata s VrreXIt (Biserica a fost ridicată în cinstea vrednicului rege Ladislau). La nivelul cornişei, întreaga biserică – inclusiv turnul – este înconjurată de un antablament profilat.

 

Sub şi deasupra cornişei profilate, faţada vestică prezintă un câmp intrat, flancat de lesene, în care deasupra portalului a fost realizat un tondo ce înglobează un ceas. Ferestrele turnului au terminaţii semicirculare, şi sunt înconjurate de un chenar baroc cu urechi şi o cheie a arcului, ce leagă chenarul de cornişa profilată, de forma unui segment de arc.

 

Cornişa superioară a turnului are o profilatură ce se mulează pe cadranele ceasurilor. Coiful acoperişului are o formă barocă, cu volute iar ferestrele ei au conturul asemănător violoncelului.

 

Faţadele laterale sunt ritmate de pilaştri aplatizaţi. Ferestrele de proporţii scunde se termină semicircular şi au chenare simple profilate din tencuială. Sacristia are deasupra conişei un atic marcat la colţuri de piedestaluri. Ferestrele grupate câte două, se-ncheie semicircular şi au ambrazuri adânci.

 

Iniţial silueta bisericii diferea puţin de cea actuală, în sensul că şarpanta navei era mai înaltă decât cea a corului, cota crestei situându-se la cota solbancului ferestrei turnului, aceasta fiind redusă după înlocuirea şarpantei.

 

Pe peretele estic al corului a fost amplasată la 26 iunie 1892 o placă memorială care face trimitere la recucerirea oraşului de sub dominaţia otomană, totodată consemnează anul 1723 ca dată a ridicării bisericii. Informaţia este desigur parţial valabilă din moment ce lucrările de construcţie au mai durat circa două decenii.

 

Configuraţia spaţială a interiorului este simplă: pereţii sunt neritmaţi, corul este despărţit de navă printr-un arc triumfal de deschidere semicirculară iar bolta este semicilindrică cu penetraţii în dreptul ferestrelor. Tribuna vestică reazemă pe doi stâlpi prin intermediul unor arce dublou şi este acoperită de o boltă cilindrică cu penetraţii. Parapetul este  uşor arcuit.

 

Ambrazurile ferestrelor sunt adânci şi în cazul perechii din mijlocul navei coboară până la pardoseală formând nişe pentru altare laterale.

 

Sub corul bisericii se întinde o criptă boltită cilindric cu penetraţii, cu acces dinspre sud prin trepte, care comunica iniţial cu un alt spaţiu subteran aflat sub navă, care s-a înzidit ulterior.

 

Altarul principal este unul dintre cel mai vechi altar păstrat din Oradea datând foarte probabil din deceniul al patrulea al secolului la 18-lea. Tabloul altarului cu figura Sfintei Ladislau înmânând cheile episcopului oradiei este opera lui Friedrich Silcher, din anul 1863. Cele patru altare laterale datează deasemenea din secolul al 18.-lea, cu tablouri din secolul următor.

 

Cele patru clopote ale bisericii – dintre care trei au fost realizate de Iosif Steinstock din Buda – au căzutpradă primului război mondial.

 

Biserica Sf. Ladislau se dovedeşte a fi o clădire bine proporţionată în ciuda primei impresii asupra faţadelor şi a mixturii de elemente stilistice distincte, iar în crearea acestei imgaini un rol determinant îl are turnul. Edificiul sumar decorat la nivelul faţadelor este o realizare relativ modestă a barocului provincial. Nici exteriorul, nici interiorul nu prezintă valenţe artistice deosebite, însă clădirea poate fi totuşi considerată ca fiind reprezentativă pentru arhitectura orădeană de secol XVIII., şi pentru imaginea centrului urban, respectiv constituie o reflecţie fidelă a oraşului de sfârşit de secol 18, dornică să scape de provincialismul posibilităţilor restrânse.


Bibliografie selectivă
Bíró József: Nagyvárad barok és neoklasszikus művészeti emlékei, Budapest, 1932.
Bunyitay Vince – Málnási Ödön: A váradi püspökök a száműzetés s az újraalapítás korában 1566–1780. Debrecen, 1935.
Agata Chifor: Oradea barocă. Oradea, 2006.