trimite prin


Casa Matia Corvin, Cluj-Napoca
Publicare:  2010-06-01
Ultima actualizare:  2010-06-01
Autor:  Lupescu Radu
Date despre monument
Adresa: Str. Matia Corvin nr. 6.
Cod: CJ-II-m-A-07393
Datare: sf. sec. al XV-lea, a doua jumătate a sec. al XVI-lea, mijlocul sec. al XVIII-lea

Date istorice

Casa în care s-a născut Matia Corvin este una dintre cele mai importante monumente istorice ale Clujului. Clădirea se află în cel mai vechi district al oraşului, numit Cetatea Veche (Óvár). La mijlocul secolului al XV-lea, în momentul naşterii lui Matia, s-a aflat în proprietatea lui Iacob Méhffi, un personaj influent al oraşului cu proprietăţi funciare însemnate. Imobilul, în forma s-a actuală este rezultatul unor transformări semnificative repetate începând de la sfârşitul secolului al XV-lea, însă foarte probabil era o clădire mai însemnată şi în perioada precedentă, adecvată pentru a găzdui familia lui Ioan de Hunedoara.

 

Nu se cunosc datele exacte privind alegerea Clujului, respectiv a casei în disctuţie pentru sălăşuirea Elisabetei Szilágyi, soţia lui Ioan. Circumstanţele însă se pot stabili cu o oarecare exactitate. Conform tradiţiei relatată de cronicarul Gáspár Heltai, Elisabeta se afla în trecere prin Cluj, venind dinspre Sălaj, când a dat naştere celui de-al doilea fiu al său, Matia. Această istorisire însă este puţin probabilă având în vedere că Elisabeta a rămas la Cluj şi în perioada următoare, fiind vorba despre o mutare de lungă durată. Aici a avut loc botezul copilului, şi se pare că mai târziu a învăţat la şcoala dominicanilor din oraş. Foarte probabil alegerea Clujului a fost mai degrabă rezultatul unei opţiuni bine gândite.
La începutul anilor 1440 în Regatul Ungariei avea loc un război civil între susţinătorii lui Ladislau Postumul, reprezentantul dinastiei de Habsburg, şi susţinătorii lui Vladislav I Iagello. În acest conflict Ioan de Hunedoara la sprijinit pe reprezentantul dinastiei polone, contribuţia lui la izbânda finală al lui Valdislav fiind decisivă. Ca recompensă noul rege la numit pe Ioan voievod al Transilvaniei, o provincie care susţinea mai degrabă cauza dinastiei Hasburgilor. Pacificarea Transilvaniei de către Ioan a decurs greu, iar în acest proces oraşul Cluj s-a dovedit a fi un bun sprijin pentru Ioan. Clujul la rândul său avea nevoie de spijinul noului voievod al Transilvaniei deoarece în urma susţinerii răscoalei din 1437 a pierdut o parte din privilegiile sale, iar acum se ivea ocazia să le redobândescă prin medierea lui Ioan cu puterea regală. Interesul şi sprijinul era deci reciproc, iar în contextul acestor relaţii cordiale a ales Ioan de Hunedorara oraşul Cluj pentru găzduirea soţiei sale însărcinate. Evident, familia dispunea şi de cetatea de la Hunedoara, principala reşedinţă a Hunedoreştilor, însă ea era supusă unor transformări radicale pentru al aduce la un stadiu corespunzător noului statut al familiei.

 

 

Data la care s-a născut Matia este de asemenea discutabilă. Anul 1440 figurează în principal în rapoartele soliilor care au participat în 1458 la alegerea lui Matia rege al Ungariei. Cronicile interne ungureşti, repectiv horoscoapele realizate la curtea regelui dau data de 23 februarie 1443. În prezent această din urmă dată este acceptată de către istorici ca fiind momentul naşterii lui Matia.
Regele Matia, în privilegiile acordate Clujului a făcut în repetate rânduri referire la faptul că s-a născut la Cluj. Cu ocazia venirii sale în Transilvanie, pentru a înnăbuşi complotul pus la cale de către voievodul Transilvaniei şi adepţii săi, a poposit şi în Cluj, oraş care se pare că a fost implicat de asemenea în această acţiune. Regele a iertat pasul greşit făcut de către oraş, şi cu această ocazie a acordat un privilegiu special proprietarului casei sale natale, scutindu-l de toate taxele şi impozitele aferente imobilului. Proprietarul casei la momentul respectiv era Ştefan Kolb, căsătorit cu Ursula Méhffi, fiica fostului proprietar decedat între timp. Prin acest privilegiu regele Matia a asigurat un statut special familiei Kolb, şi implicit casei sale natale, care, spre deosebire de majoritatea caselor medievale ale oraşului a supravieţuit valurilor de demolare.

 

Cultul regelui Matia a fost vie în oraş în special în secolul al XVI-lea. Gáspár Heltai aminteşte de uşa şi ferestrele casei decorate cu blazonul Hunedoreştilor. Acelaşi blazon apare şi pe una dintre consolele casei Wolphard-Kakas amenajată de Ştefan Kakas la începutul anilor 1590. Heltai descrie plasamentul casei în topografia oraşului care se află „în Cetatea Veche, în faţa noastră aşa cum intrăm în Cetatea Veche." Această descriere este întărită chiar de documentul emis de regele Matia în 1467 care precizează că imobilul respectiv se află în Cetatea Veche vizavi de Cetatea Nouă, delimitată dinspre est de uliţa ce duce la claustrul Sfintei Fecioare Maria, iar dinspre vest de casa lui Anton Veres. Aceste date, precum şi discuţiile din secolele XVII-XVIII pe marginea privilegiului şi dreptului de proprietate demonstrează foarte clar coincidenţa casei natale cu clădirea de pe str. Sextil Puşcariu.

 

La începutul secolului al XVII-lea casa a fost cumpărată de către Gáspár Kovács, consilier al oraşului. Odată cu schimbarea proprietarului a început un nou capitol în istoria casei marcată de discuţii aprinse privind destinatarul privilegiului regal. Astfel oraşul, pe bună dreptate, considera că privilegiul se referea la familia Kolb. Noul proprietar însă a făcut eforturi diplomatice serioase ca privilegiile să fie recunoscute pentru imobil şi implicit pentru proprietarii ei dintotdeauna. Astfel în 1649 principele Gheorghe Rákóczi al II-lea a confirmat aceste privilegii nu numai pentru proprietar, dar şi pentru casă ce a provocat nemulţumire în rândul conducerii urbei. Proprietarii casei până în 1740 au provenit din rândul familiilor Kovács, Ferenczi, Dálnoki şi Joó. Într-un final imobilul a fost cumpărat de către oraş în 1740 de la ultimul proprietar, Joó Borbála, pentru a pune capăt discuţiilor privind scutirile de taxă date de către regele Matia şi Gheorghe Rákóczi II. În urma acestei tranzacţii casa a fost transformată în spital militar, iar cultul casei natale a decăzut treptat.

 

Odată cu răspândirea cultului monumentelor medievale în secolul al XIX-lea şi apariţia primelor instituţii de protecţia lor, asemenea altor monumente, casa natală a lui Matia a ajuns în atenţia asociaţiilor şi institutelor de specialitate, respectiv a opiniei publice. În 1869 Asociaţia Istorică Maghiară cu ocazia şedinţei ţinută la Cluj a atras atenţia asupra situaţiei deplorabile în care se afla imobilul, şi asupra destinaţiei neadecvate memoriei marelui rege maghiar. În 1881 chiar primarul oraşului, Károly Minorich a propus spre dezbatere soarta casei la o şedinţă a intelectualilor clujeni. Cu această ocazie s-a ivit şi propunerea de a marca cu o tablă comemorativă actul naşterii regelui. Atât restaurarea casei cât şi realizarea plăcii s-a tot amânat până în 1887 când, cu ocazia vizitei împăratului Franz Iosif acesta a remarcat starea jalnică în care se afla clădirea şi a donat 400 de forinţi pentru realizarea plăcii. Placa a fost proiectată de către arhitectul Lajos Pákei, şi turnată de către sculptorul György Zala. Textul a fost scris de către istoricul Károly Szabó. Dezvelirea ei a avut loc la data de 2 septembrie 1889 în cadrul unei festivităţi ample, deşi pe placă figurează data 1888.

 

Restaurarea casei a fost amânată şi ea din cauza lipsei de fonduri până în 1899. Atunci Comisia Naţională a Monumentelor l-a numit pe László Gyalus arhitect restaurator al clădirii care practic a refaţadizat clădirea fără să ţină cont de aspectul gotic şi renascentist al ei. Tot atunci au fost schimbate şi ancadrementele de fereastră cu nişte copii a căror asemuire cu cele originale poate fi verificată doar parţial. După terminarea lucrărilor de restaurare casa a găzduit bogata colecţie etnografică a Societăţii Carpatine Ardelene desfiinţată mai apoi în perioada interbelică.

 

În 1942-1943 a avut loc a doua restaurare a clădirii, parţial cu scopul de a înlătura greşelile făcute cu ocazia primei restaurări şi a-l face adecvat unui muzeu în memoria regelui Matia şi al Hunedoreştilor. Lucrările conduse de către arhitectul Károly Kós au fost mult mai profunde şi au afectat structura clădirii. Astfel au renunţat la vechile scări interioare şi au amenajat o nouă casă a scărilor pentru a facilita circulaţia între nivele. Restaurări şi alte intervenţii au mai avut loc în anii 1957-58, 1964-65, 1971, 1976-77. Momentan casa este una dintre locaţiile Universităţii de Arte şi Design. Totuşi este regretabil că nu există nici măcar o încăpere amenajată în memoria regelui care s-a născut aici, şi care a adus faimă nu numai casei respective dar şi Clujului.


Descrierea edificiului

Clădirea se află la intersecţia străzilor Sextil Puşcariu şi Victor Deleu care îl mărginesc dinspre sud, respectiv est. Dinspre nord şi vest se învecinează cu alte imobile. Se compune dintr-un singur corp construit pe trei nivele: subsol, parter, etaj. Parterul este structurat pe patru axe dintre care al treilea dinspre stânga corespunde gangului porţii. Etajul are cinci axe, dintre care primele două şi ultimele două corespund câte unui tronson. Faţada clădirii este marcată de un şir de pietre ecarisate care odinioară formau colţul sud-vestic al clădirii. Ancadramentele de fereastră sunt copii ale originalelor renascentiste, şi au fost realizate la finele secolului al XIX-lea. Portalul casei dispune de un ancadrament în ogivă de factură gotică târzie. În rest cele două faţade înspre stradă nu dispun de elemente decorative care să marcheze nivelul soclului sau al brâului.

 

Gangul porţii se compune din trei segmente create în urma extinderilor ulterioare înspre curte. Este boltită şi de aici pot fi accesate încăperile de la parter. Din al treilea segment porneşte atât scara de acces al subsolului cât şi cel al etajului. Încăperile de la parter au toate bolţi semicilindrice. La est de gangul porţii se află trei încăperi cu acces separat dinspre gang. Acestea sunt cele mai spaţioase la nivelul parterului. Spre vest de pasajul porţii se află un tronson cu o structură ceva mai confuză. Acestă situaţie se datorează faptului că odinioară casa scărilor se afla în zona ei mediană, iar ulterior scările au fost mutate pe aceeaşi axă mai încolo înspre curte. Acest tronson porneşte cu o încăpere îngustă urmată de camera portarului, nişte spaţii înguste pentru depozitare, iar apoi casa scărilor. Tronsonul vestic al casei a fost anexată ulterior. Se compune din trei încăperi ceva mai spaţioase, iar ultima încăpere, care astăzi funcţionează ca şi o antecameră, odinioară avea latura deschisă înspre curte prin arce semicirculare.

 

Subsolul respectă aceeaşi structură ca şi parterul, adică se compune din patru tronsoane. Încăperile au boltă semicilindrică, iar unele uşi păstrează ancadramentele gotice originale. Pe latura de vest se află încăperea cea mai spaţioasă, care mai păstrează înspre stradă ieşirea care permitea accesul direct în exterior.

 

Spre deosebire de parter etajul are tavan din lemn. Pe latura de est se află sala cea mai spaţioasă a imobilului, fiind amenajată ca şi sală festivă. Pe latura de sud dispune de două ancadramente de fereastră tripartite. Pe latura de vest păstrează elementele unei structuri interesante compusă dintr-un pilon central masiv din care pornesc două arce pe axa nord-sud. Pe cealaltă latură se poate remarca o nişă mică cu închidere triunghiulară. Tot în această sală se păstrează şi consolele de piatră care susţin grinzile transversale ale tavanului. Tronsonul din mijloc se compune dintro cameră spre sud, şi un hol mare înspre nord. Acesta, pe latura dinspre curte era deschisă prin nişte arce, care în prezent sânt prevăzute cu geamuri. Tronsonul de vest se compune din două încăperi momentan rezervate bibliotecii, care continuă printr-un coridor având latura dinspre curte deschisă asemenea unui balcon.
Edificiul, în forma sa actuală este rezultatul mai multor transformări şi extinderi, respectiv restaurări şi modificări recente. Elementele cele mai timpurii (ancadramentele de uşă şi poartă, eventual arcele de la etaj) datează prima etapă de construcţie spre finalul secolului al XV-lea, adică după ce proprietarul casei a dobândit privilegiul regal din 1467. Prin urmare nu cunoaştem cum arăta casa în momentul naşterii aici a lui Matia la mijlocul secolului al XV-lea. În această primă etapă casa avea o faţadă mult mai îngustă decât în prezent, însă era o construcţie cu etaj. Conform unor mărturii mai vechi, pe una dintre ancadramentele de uşă renascentiste de la etaj figura anul 1578. Probabil marchează data modificărilor masive din perioada renaşterii, când au fost schimbate majoritatea ancadramentelor de ferestră, de uşă mai puţin. Probabil cu această ocazie a fost anexată acestui imobil tronsonul de vest care constituie o unitate distinctă în corpul casei şi a fost lărgită şi latura de est. Transformările baroce au survenit după 1740 când municipalitatea a cumpărat imobilul şi l-a transformat în spital. Casa a fost extinsă înspre curte, această latură fiind prevăzută cu arce atât la parter cât şi la etaj. Lucrările de restaurare din 1899 au afectat mai ales faţadele, nu s-a intervenit pe structura clădirii. Restaurarea şi reamenajările din 1942-42 au fost mult mai profunde. Atunci s-a revenit la vechea faţadă a clădirii, şi tot atunci a fost amenajată casa scărilor actuală prin dezafectarea completă a celei vechi. În urma unor intervenţii mai noi a fost amenajată camera portarului (1971), pereţii au fost consolidate şi s-au efectuat alte lucrări mai mici.


Bibliografie selectivă
Guoth Kálmán, Mikor született Mátyás király? Kolozsvár, 1943.
Kelemen Lajos, Művészettörténeti tanulmányok, II., Bukarest, 1982. 121-123, 354-355.
Kelemen Lajos, Művelődéstörténeti tanulmányok, Kolozsvár, 2006. 529.
Kós Károly, Mátyás király születési háza, Székelyudvarhely, 20042.
Kovács Kiss Gyöngy, Hagyomány vagy történelmi tény? în: A reneszánsz Kolozsvár. Szerk. Kovács Kiss Gyöngy, Kolozsvár, 2008. 60-67.
Lupescu Radu, Hunyadi Mátyás: az ősöktől a hatalom küszöbéig. în: Hunyadi Mátyás, a király. Hagyomány és megújulás a királyi udvarban 1458-1490, Szerk. Farbaky Péter, Spekner Enikő, Szende Katalin, Végh András, Budapest, 2008. 35-49.
Szabó Károly, Mátyás király születési háza, În: Történelmi Tár 3 (1880), 170-173.
Szádeczky Lajos, Mátyás király születési háza, în: Erdélyi Múzeum 18.7 (1901), 373-378.