trimite prin


Fosta biserică evanghelică, azi biserica ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Corvineşti
Publicare:  2011-02-14
Ultima actualizare:  2011-02-14
Autor:  P. Kovács Klára
Date despre monument
Adresa: Corvineşti, nr. 68.
Cod: BN-II-m-B-01638
Datare: sec. XV, transformări în sec. XIX.

Date istorice

Prima menţiune a localităţii apare într-un document emis în anul 1305, care prevedea înscrierea lui Grigore Apafi în posesia domeniului Újfalu. Familia Apafi a deţinut acest domeniu, cu anumite întreruperi, până spre finele secolului al XVII-lea. În perioada următoare printre nobilii stăpâni în localitate se numără în primul rând membri familiilor Bánffy şi Bethlen.

 

Nu se cunosc informaţii concrete despre construcţia bisericii, datarea acesteia bazându-se doar pe analiza stilistică a detaliilor arhitecturale ale monumentului. Bisericuţa gotică s-a construit astfel cel mai devreme în ultimul sfert al secolului al XV-lea şi cel mai târziu la începutul veacului următor. În perioada menţionată, în 1468 regele Matia (1458–1490) a confiscat domeniul Corvineşti de la Mihail Apafi, acuzat de trădare. După 1473 însă, în urma procesului intentat de văduva celui din urmă, familia a recuperat domeniul, care în 1493 a fost împărţit apoi între văduvă şi fiii acesteia. Construcţia bisericii a debutat aşadar, cel mai probabil, după 1473 sub patronajul familiei Apafi. În 1532 s-a turnat – probabil de către meşterul Grigore din Bistriţa– un clopot decorat cu relieful unor insigne de pelerinaj (Sf. Gheorghe cu balaurul, o cruce străpunsă de cuie) pentru biserica din Corvineşti. Acesta a fost mutat ulterior în noua biserică ortodoxă din sat.

 

 

 

În urma răspândirii protestantismului şi biserica din Corvineşti a aderat la luteranism, slujind comunitatea evanghelică din sat până la începutul secolului al XX-lea. În 1799 în biserică s-a montat o orgă nouă, confecţionată în atelierul meşterului Samuel Mätz. Bosajul modelat din mortar din jurul ancadramentelor ferestrelor indică renovarea clădirii în secolul al XIX-lea. La începutul secolului al XX-lea parohia funcţiona ca filie a celei din Moruţ. În 1930 majoritatea saşilor din sat s-au mutat la Lechinţa, iar peste câţiva ani comunitatea evanghelică din Corvineşti s-a destrămat complet, mobilierul bisericii –altarul, orga, băncile– fiind mutate la Moruţ. În 1937 biserica a fost achiziţionată de comunitatea ortodoxă, care a oficiat slujbe în acest lăcaş până la construcţia noii biserici ortodoxe din sat. În zilele noastre monumentul este gol şi nefolosit.


Descrierea edificiului

Biserica de piatră, în stare avansată de degradare, a fost ridicată pe un deal aflat în nordul satului, în dreapta drumului ce soseşte dinspre Lechinţa. În faţa frontului vestic al clădirii se află un turn-clopotniţă din lemn, tot în paragină, care provine, se pare, de la vechea biserică greco-catolică de lemn din sat, demolată ulterior. Biserica medievală de tip sală se compune dintr-o navă şi un cor mai scund, decroşat, cu închiderea poligonală. Pe latura nordică a corului se mai observă urmele sacristiei demolate. Colţurile corului şi faţada sudică a navei sunt sprijinite de câte patru contraforturi nearticulate, acoperite cu plăci din beton turnat. Contraforturile –cel puţin acelea de pe faţada sudică a navei– dau impresia a fi nişte propteli ulterioare, construite probabil pentru consolidarea clădirii, ridicată pe un teren nefavorabil, şi nu pentru preluarea presiunii bolţilor, nava fiind neboltită. Aşa s-ar explica şi dispoziţia ciudată a contraforturilor de pe colţul sud-estic al navei, care sunt amplasate de fapt în prelungirea faţadei sudice şi în prelungirea arcului de triumf. Contraforturile lipsesc pe latura nordică a bisericii. Faţada vestică a lăcaşului este marcată de portalul cu ancadramentul de piatră, încheiat în arc frânt, cu muchiile teşite. Ulterior deschiderea acestuia a fost parţial înzidită. Faţada sudică este articulată de două ferestre cu ancadramente din piatră. Cadrul de piatră, încheiat în arc frânt, al ferestrei din stânga este decorat cu muluri caracteristice goticului tardiv, dar menoul deschiderii bifore s-a spart ulterior. Închiderea ancadramentului ferestrei din dreapta fusese rotunjită în veacul al XIX-lea, păstrându-se doar montanţii laterali medievali. Portalul sudic, cu deschiderea în arc frânt este profilat prin muchia teşită, în mod asemănător portalului vestic. Corul este luminat de două ferestre bifore, cu ancadramentul din piatră, încheiat în arc frânt, decorat cu muluri. În secolul al XIX-lea toate ferestrele au dobândit chenare cu decor în rustica, realizate din tencuială, urmele acestora fiind sesizabile şi în zilele noastre.

 

Nivelul de călcare din jurul edificiului s-a ridicat semnificativ faţă de nivelul din interiorul clădirii. Spaţiul navei este acoperit cu un planşeu de lemn. Arcul de triumf încheiat în arc frânt duce în corul bisericii, care poartă bolţi semicilindrice cu penetraţii. Acestea s-ar putea să imite presupusa boltă gotică originală. Pe zidul nordic al corului, în apropierea arcului de triumf, se află ancadramentul cu muchiile teşite şi cu deschiderea încheiată în arc frânt al portalului vechii sacristii. Deschiderea înzidită ulterior este marcată pe faţadă de o adâncitură în perete, încheiată în segment de cerc. În cor, spre est de uşa sacristiei remarcăm un tabernacol cu ancadramentul simplu, cu deschiderea semicirculară, cioplit dintr-o singură bucată de piatră. O nişă mică, a cărei funcţie originală este neclară, se vede apoi în zidul sudic al corului, sub nivelul ferestrelor. Amvonul zidit al bisericii, amplasat pe latura sudică a navei, se află în stare foarte degradată la momentul de faţă. Restul mobilierului bisericii lipseşte complet. În jurul monumentului în deceniile trecute mai existau câteva monumente funerare de piatră datând din secolul al XIX-lea.


Bibliografie selectivă
Kádár József, Szolnok-Dobokavármegye monographiája, vol. VII, Deés, 1901, pp. 42–47.
Popa, Corina, Biserici sală gotice din nordul Transilvaniei, în Pagini de veche artă românească, vol. IV, Bucureşti, 1981, p.18.
Hints Miklós, Műemlékek nyomában a Melles mentén, în „Művelődés”, 41/1992, nr. 8, p. 33.
Fabini, Hermann, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, vol. I, Heidelberg – Hermannstadt, 1999, pp. 531–533.
Benkő Elek, Erdély középkori harangjai és bronz keresztelőmedencéi, Budapest–Kolozsvár, 2002, pp. 141, 278–279, 479.

Taguri

Corvineşti