Autor: P. Kovács Klára
Cod: CJ-II-m-A-07396
Datare: sec. XIII – XIX.
Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului se află în cartierul Mănăştur, pe vremuri o localitate separată la vest de Cluj. În dreapta drumului spre Oradea, în vecinătatea intersecţiei din zona Calvaria, se înalţă cetatea medievală timpurie, ridicată din pământ în centrul căreia este amplasată biserica romano-catolică. Denumirea vechiului sat Mănăştur sugerează existenţa unei mănăstiri (monostor în lba. maghiară, monasterium în lba. latină) în această zonă, fiind vorba tocmai de mănăstirea benedictină medievală ale cărei ziduri se păstrează parţial în structura bisericii. Cetatea regală - reşedinţa comitatului(?) Cluj - de formă ovală (220 x 98 m), alungită pe direcţia est-vest fusese construită din pământ pe o structură din bârne probabil în secolul al X-lea şi era destinată apărării drumului ce ducea dinspre Cojocna spre Oradea. Poarta originală a cetăţii se situa probabil tot pe latura sud-estică, ca şi în zilele noastre. În apărarea valului de pământ al cetăţii s-a constituit mănăstirea benedictină, dedicată Maicii Domnului.
Deşi nu cunoaştem anul exact al înfiinţării acesteia, atât izvoarele istorice, cât şi rezultatele investigaţiilor arheologice sugerează că fusese fondată în ultima treime a secolului al XI-lea, cel mai devreme de regele Bela I (1060-1063), iar cel mai târziu de către regele Ladislau I (1077-1095) cel Sfânt. Epoca de glorie a mănăstirii a durat până la domnia lui Bela al III-lea (1172-1196). Cu toate că nu se cunoaşte înfăţişarea bisericii mănăstirii benedictine, se presupune că asemenea celorlalte mănăstiri de fundaţie regală contemporane, şi cea de la Cluj-Mănăştur era o bazilică cu trei nave. Abaţia regală din Mănăştur era o mănăstire exemptă, aceasta fiind scoasă de sub jurisdicţia episcopului Transilvaniei şi subordonată direct arhiepiscopului de Strigoniu (Esztergom). Această situaţie a generat o serie de conflicte armate între episcopul Transilvaniei şi abatele de Cluj-Mănăştur.
La dispoziţia primului, mănăstirea a fost răvăşită în două rânduri la finele secolului al XII-lea şi la începutul celui următor. Nici invazia tătară nu a ocolit abaţia. Aceasta fusese renovată doar în preajma anului 1280. Rotonda descoperită de cercetările arheologice (ulterior reacoperită cu pămînt) la nord de nava actuală a bisericii, o clădire de plan circular în exterior şi cu şase absidiole spre interior, datează probabil din perioada acestor construcţii. În fundaţiile rotondei a fost refolosită o piatră profilată datând din prima jumătate a secolului al XIII-lea.
Începând cu veacul al XIV-lea, regii Ungariei, la fel cum se întâmpla şi în Apusul Europei, şi-au răsplătit fidelii cu veniturile unor mănăstiri bogate (sistemul comanditarilor). Acest lucru s-a întâmplat şi în Mănăştur, „abaţii" numiţi erau de cele mai multe ori laici. După anul 1339 este atestată activitatea mănăstirii benedictine din Cluj-Mănăştur ca loc de adeverire, o instituţie care îndeplinea rolul notariatelor, aceasta devenind în curând una dintre cele mai importante instituţii publice din Transilvania medievală. Pe la mijlocul secolului al XV-lea, în timpul abatelui Anton (1424-1451) s-au efectuat anumite construcţii în mănăstire, numele său fiind înscris şi pe cadranul solar de pe faţada sudică a corului. În perioada domniei lui Matia Corvinul, în 1465, abatele Petru a înconjurat mănăstirea cu o incintă, care fusese însă demolată curând la insistenţele clujenilor. Turnul cilindric şi zidurile unei clădiri alipite acestuia, descoperite în cursul săpăturilor arheologice din colţul nord-vestic al valului de pământ al cetăţii, sunt probabil urmele acestei incinte de secol XV. Un anume meşter Laurenţiu, zidar clujean, a efectuat nişte lucrări în corul bisericii în 1470. La cumpăna secolelor XV-XVI aflăm despre alte lucrări de construcţie în perimetrul ansamblului mănăstiresc: acestea au vizat reparaţia celulelor călugărilor, realizarea unor picturi în biserică, precum şi reboltirea navei. În primele decenii ale secolului al XVI-lea mai mulţi membri ai familiei Tomori s-au succedat în fruntea mănăstirii, iar ulterior, în preajma anului 1539, Gheorghe (Frater) Martinuzzi, călugăr paulin şi episcop al Oradiei dispunea de veniturile acesteia. După asasinarea „Fratelui Gheorghe" (1551), Giovanbattista Castaldo, comandantul trupelor regelui Ferdinand I., care au ocupat Transilvania, a dispus fortificarea mănăstirii pentru a-i putea ţine în frâu pe clujeni. Ultimul abate de Cluj-Mănăştur fusese Ioan Kolozsvári, un călugăr dominican, care a părăsit mănăstirea împreună cu ceilalţi călugări în 1556, în urma trecerii abaţiei şi a domeniilor sale în posesia fiscului. Şi activitatea locului de adeverire s-a sistat cu această ocazie, până în 1575, când s-a reorganizat ca o instituţie laică a principatului Transilvaniei.
În 1581 Ştefan Báthory, principele Transilvaniei şi regele Poloniei, a dăruit posesiile vechii mănăstiri benedictine din Cluj-Mănăştur iezuiţilor. Cercetările arheologice au descoperit şi unele fragmente profilate în stilul Renaşterii în zona turnului nord-vestic, menţionat mai devreme, care provin probabil din construcţiile efectuate de iezuiţi în secolul al XVI-lea. Ordinul a fost expulzat din Transilvania în 1588, fiind părăsită atunci şi mănăstirea.
În 1589 acoperişul bisericii a ars. Locaşul de cult fusese încă în ruine şi în 1614, când i-a revenit din nou ordinului iezuit. În 1620, Somkereki Erdélyi István a renovat biserica pentru iezuiţi pe cheltuiala proprie. Aceştia au folosit-o în perioada următoare, se pare, doar cu ocazia marilor sărbători sau a înmormântărilor unor persoane catolice de rang înalt. Predicatorul iezuit, Ştefan Milley, a consemnat la mijlocul veacului al XVII-lea câteva detalii interesante despre mănăstirea din Cluj-Mănăştur: ne relatează despre o biserică impunătoare, cu două turnuri, sacristie spaţioasă, o criptă în faţa altarului principal. Aflăm că biserica era înconjurată de o incintă. În privinţa mobilierului bisericii Milley enumără o orgă, trei clopote şi trei altare donate de episcopul István Sennyei.
Invazia tătară din 1658-1661 a distrus complet edificiile mănăstirii. La finele secolului al XVII-lea, odată cu trecerea Transilvaniei în posesia Habsburgilor iezuiţii au dobândit-o din nou. În veacul următor însă, după construcţia bisericii iezuite din oraş (1718-1725), Mănăşturul a ajuns pe planul secund, starea edificiilor agravându-se şi mai mult după desfiinţarea ordinului în 1772. În anii 1780 biserica fusese folosită drept grânar, la începutul secolului al XIX-lea pietrele acesteia au fost refolosite la unele construcţii din oraş. Din biserica mănăstirii de odinioară s-a păstrat doar corul, în care s-a amenajat o capelă, folosită doar cu ocazia sărbătorilor mai importante. Arcul de triumf a fost înzidit, iar drept portal s-a refolosit un portal gotic al bisericii vechi.
Între 1895-1896 Episcopia Romano-Catolică a construit o navă nouă în faţa capelei amintite, a supraînălţat corul reconstruind bolţile acestuia. În 1925 Episcopia Transilvaniei a închiriat biserica greco-catolicilor pe o perioadă de 25 de ani. În urma desfiinţări Bisericii Greco-Catolice, în 1948 locaşul fusese confiscat de Biserica Ortodoxă. Biserica Romano-Catolică a reuşit să-şi redobândească drepturile asupra bisericii doar după 1990. În perioada 1991-1994 credincioşii catolici şi cei ortodocşi au folosit clădirea împreună, aceasta revenind integral Bisericii Romano-Catolice doar în 1994. Între 1996-1997 s-au efectuat unele lucrări de restaurare precedate de investigaţii arheologice şi cercetări de parament. În urma recondiţionării exemplare a monumentului, acestuia i s-a conferit distincţia Europa Nostra.
Biserica este accesibilă pe aleea care porneşte din colţul sud-estic al cetăţii de odinioară. La începutul aleii amintite este situată, la stânga, o clopotniţă proiectată de arhitectul Kós Károly în 1922, iar la dreapta se înalţă capela Calvaria, ridicată în 1831. Spre sud de biserică observăm câteva monumente funerare din secolul al XIX-lea. Doar corul şi sacristia bisericii actuale datează din epoca medievală, nava fiind construită în secolul al XIX-lea. Corul bisericii a fost ridicat din piatră brută, doar muchiile închiderii poligonale a acestuia sunt evidenţiate cu piatră de talie. În mod curios această clădire gotică târzie nu are contraforturi, iar zidurile sale sunt străpunse de cinci ferestre gotice, înalte. Pe latura sud-estică a corului, sub cornişa rezultată în urma restaurării de secol XIX, a fost zidit un relief de piatră reprezentând un leu, provenind probabil de pe un monument funerar din epoca romană. Pe latura sudică remarcăm un cadran solar, al cărui cifre sunt marcate cu minuscule gotice, la fel ca şi inscripţia din partea superioară a acestuia: Antonius(?) a(nn)o m[xl?], textul fragmentar indicând probabil contribuţia abatelui Anton la confecţionarea acestei piese în jurul anului 1440. Sacristia fusese alipită ulterior de latura nordică a corului.
Nava neogotică a fost ridicată din pietre de talie, ferestrele acesteia imitând forma celor din cor. Portalul vestic este o copie neogotică a celui original, păstrat în Lapidarul Medieval al Muzeului de Istorie a Transilvaniei. Deasupra portalului fusese amplasată sculptura neogotică din piatră reprezentând-o pe Fecioara Maria, opera pietrarului clujean Bertha Mihály. Tablele inscripţionate de o parte şi de cealaltă a porţii au fost amplasate la începutul secolului al XIX-lea. Textele în limba latină ale acestora reproduc pe scurt istoricul bisericii. Textul primei inscripţii menţionează două turnuri construite în 1508, fiind vorba cu siguranţă, de turnurile de pe faţada principală a bisericii medievale. Nu este exclus ca turnuleţul cu coif dublu aflat la extremitatea estică a acoperişului navei actuale, să reproducă motivul turnurilor vestice de odinioară.
În interiorul bisericii, în zidul navei au fost încastrate cu ocazia construcţiilor din secolul al XIX-lea câteva monumente funerare din veacurile XVIII-XIX. Arcul de triumf este neogotic. Corul este acoperit cu bolţi în cruce pe ogive. În cele trei travei dinspre vest acestea pornesc de pe console modelate în stuc, şi reproduc, probabil, originalele din piatră. Bolţile absidei poligonale în schimb, pornesc de pe colonete angajate. Cheile de boltă sunt confecţionate din ghips. Bolta actuală a fost aşadar reconstruită cu prilejul restaurării de la sfârşitul secolului al XIX-lea, probabil pe baza elementelor fragmentare originale, gotice păstrate. În zidul nordic s-au descoperit urmele unui tabernacol gotic de piatră. Vizavi, pe latura sudică s-a identificat cu ocazia cercetărilor de parament o nişă gotică, cu închiderea semicirculară. Portalul gotic, cu lintelul pe console al sacristiei este fie replica neogotică a celui original, fie o piesă recioplită din originalul gotic. Sacristia este acoperită de o boltă în cruce gotică. Corul a fost construit probabil pe la mijlocul secolului al XV-lea, în perioada abatelui Anton, fiind contemporan probabil cu cadranul solar şi cu portalul original vestic, azi în Muzeu. Sacristia datează probabil de pe la finele secolului al XV-lea. Cum menţionasem mai devreme, faţada vestică - dispărută astăzi - flancată de două turnuri a fost ridicată în 1508.
În urma restaurărilor din anii de după 1994, biserica a fost decorată cu 11 vitralii noi. Orga din cor a fost achiziţionată de la comunitatea evanghelică din Daia. Aceasta fusese construită de meşterul din Biertan, Samuel Maetz, iar ulterior amplificată de Samuel Binder, după care a suferit o renovare completă în 1997, respectiv o nouă amplificare în 2000. În 2008 a fost amplasat în biserică seria reliefurilor din bronz reprezentând Patimile. Cele paisprezece reliefuri dreptunghiulare au fost realizate de Korondi Jenő (1935-2007).
Biserica Adormirea Maicii Domnului reprezintă un model aparte, destul de răspândit în Europa Centrală. Suprafeţele mari nearticulate, detaliile plastice simple sunt în contradicţie cu decorativitatea, multitudinea detaliilor profilate şi cu structurile străpunse de suprafeţe uriaşe acoperite de vitralii ale goticului tardiv.
Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Rusu, Adrian Andrei (red.), Cluj-Napoca, 2000.
Kovács András, A kolozsmonostori római-katolikus Kálvária-templom, în idem, Épületek emlékezete - Nevezetes épületek Erdélyben, Budapest, 2007.
Weisz Attila et alii, Száz erdélyi műemlék, Kolozsvár, 2007, pp. 212-214.
Pannon Enciklopédia. A magyar építészet története kitekintéssel a Kárpát-Medence egészére, Deák Zoltán (red.), Budapest, 2009.
taguri
rotondă, iezuit, abaţie regală, loc de adeverire, abatele Anton, cetate de pământ, neogotic, , benedictin, gotic, Károly Kós, mănăstire,