listare

trimite prin

Biserica şi mănăstirea franciscană Sfântul Anton de Padova, Căpleni
Ultima actualizare:  2010-03-12
Autor:  Bara Júlia



Date despre monument
Adresa: Str. Mare, nr. 495.
Cod: SM-II-a-B-05296, SM-II-m-B-05296.01 , SM-II-m-B-05296.02
Datare: Biserică şi mănăstire: 1711 – 1737 ( pe temelii medievale). Modificări, renovări mai importante: 1844– 1847, 1892. Mausoleul familiei Károlyi: 1844–1847. Renovări mai importante: 1892, 1904.

Date istorice

Conform tradiţiei prima biserică şi mănăstire din Căpleni a fost construită încă în secolul XI-lea şi aparţinea călugărilor benedictini. Prima biserică cu hramul Sfântului Martin era patronată de familiile din neamul Kaplony, din care făcea parte şi familia Károlyi, şi încă din această epocă servea ca loc de înmormântare a descendenţilor acestui neam. Pe parcursul secolului XV-lea mănăstirea şi biserica a fost părăsită şi a ajuns într-o stare ruinoasă.

 

Renovarea bisericii şi lucrările de construcţie ale unei noi mănăstiri au fost iniţiate de către Sándor Károlyi, care în anul 1711 a dăruit aceste clădiri franciscanilor salvatorieni. În ciuda lucrărilor de restaurare ale bisericii între anii 1711-1714 aceasta nu a suferit modificări radicale, în principiu şi-a păstrat forma ei medievală până în secolul XIX-lea, când, după cutremurul devastator din 1834, a fost reconstruită după proiectele renumitului arhitect budapestan Ybl Miklós. Lucrările de reconstruire ale bisericii şi ale mănăstirii au avut loc între anii 1844-1847, cu sprijinirea financiară a contelui György Károlyi.

 

Biserica şi noua mănăstire, consacrată în 1848, au primit un hram nou, al Sfântului Anton de Padova. Ele au fost reconstruite în mare parte pe amplasamentul clădirilor baroce. Aceasta presupunere este valabilă îndeosebi în cazul bisericii, unde Ybl a refolosit zidurile bisericii baroce, astfel încorporând şi fragmente de pietre cioplite din biserica medievală.

 

În urma acestor lucrări, planurile clădirilor au suferit şi ele câteva modificări, bazilica trinavată a fost transformată de Ybl într-o biserică de tip sală, cu o singură navă lată, prevăzur cu un tavan casetat. În acelaşi timp a corului a fost anexat un mausoleu nou, cu plan în cruce greacă, care reia funcţia criptei familiei Károlyi situată până atunci sub capela conexă navei laterale sudice a bisericii.

 

Cel mai grav a fost afectat de cutremurul amintit ansamblul mănăstirii, care dispunea de o curte interioară mărginită pe toate laturile de un coridor boltit. Aceasta, în afară de latura ei estică etajată, care îl leagă şi în zilele noastre mănăstirea de biserică, s-a prăbuşit în întregime. Miklós Ybl a renovat clădirile deteriorate, iar în locul laturei sudice şi vestice a mănăstirii a construit o clădire mai simplă, cu parter, având un plan în formă de T.

 

După lucrările lui Miklós Ybl, biserica şi mănăstirea franciscană nu au suferit intervenţii mai însemnate. Cripta însă a fost modificată de mai multe ori. Mai întâi în 1892 cu sprijinul contelui Tibor Károlyi a fost renovată de arhitectul Artúr Meinig. Cu acest prilej a fost achiziţionat altarul criptei şi crucea din marmură de Carrara, operă a sculptorului florentin Pietro Bazanti. Transformări mai importante au avut loc în 1904, când familia a hotărât să treacă la înmormântarea în nişe amenajate în pereţi. În urma lucrărilor de remaniere spaţiile dintre stâlpii care despărţeau cele trei nave ale mausoleului au fost înzidite cu cărămidă, iar în acestea au fost amenajate nişe pentru aşezarea rămăşiţelor pământeşti ale membrilor familiei Károlyi, acoperite cu câte o tablă din marmură. Această intervenţie a distrus structura trinavată a spaţiului interior, iar ferestrele navelor laterale şi-au pierdut funcţia lor.


Descrierea edificiului

Ansamblul monumentului din Căpleni se află în centrul localităţii. Este compus de fapt din trei clădiri mai importante: biserica şi mănăstirea franciscană şi mausoleul lipit de latura estică a bisericii, folosită ca loc de înmormântare al familiei Károlyi. Aceste clădiri sunt aşezate pe o parcelă extinsă de formă neregulată.

 

Biserica franciscană este o biserică sală orientată pe direcţia est-vest, având pe latura estică o absidă semicirculară în interior şi închidere dreptunghiulară în exterior, mărginit de câte o scară în spirală care conduc spre câte o tribună mică. Tot aici se află scările ce duc în cripta aflată în prelungirea absidei.
Latura vestică a navei este articulată de două turnuri dispuse pe laturile intrării principale a bisericii aflată în axa faţadei. Sub aceste turnuri se află câte un vestibul. Pe partea stângă a vestibulului se află o capelă mică dedicată Sfântei Fecioare de la Lourdes, iar pe partea dreaptă se află o scară spre tribuna orgii.

 

Laturii nordice a turnului este ataşată o capelă laterală, cu un oratoriu la etaj. Pe baza unor relevee făcute în secolul XVIII-lea sau de către Miklós Ybl despre biserica barocă, putem presupune că în urma lucrărilor de construcţie conduse de el capela laterală ataşată laturii nordice a navei a fost modelată refolosind ruinele laturii sudice a claustrului vechi, în aşa fel încât pe etajul ei a fost construit un oratoriu, accesibil şi dinspre mănăstire.

 

Biserica şi mausoleul au fost construite din cărămidă, ambele fiind tencuite în interior, iar la exterior învelite cu plăci de piatră artificială.

 

Aspectul faţadei vestice a bisericii este determinată de cele două turnuri fără coif, cu acoperiş plat şi de elementele decorative evocând stilul romanic, cum ar fi rozeta, arcada oarbă, porticul sprijinit de coloane şi folosirea formelor semicirculare.

 

Faţada vestică a bisericii este divizată orizontal prin cornişe în trei nivele. Cornişa etajului întâi este susţinută de trei stâlpi adosaţi care împart vertical faţada în trei părţi. Intrarea principală care reia elementele tipice ale portalului romanic lombard se află în axa faţadei. Deasupra portalului este o rozetă.

 

Zona dintre cele două turnuri este marcată de un fronton decorativ, articulat de un şir de arcade oarbe, care se înalţă deasupra nivelului navei.

 

Cele două etaje inferioare ale turnurilor sunt străpunse de ferestre semicirculare, iar etajul superior de ferestre geminate, semicirculare, despărţite de coloane cu capiteluri decorate cu frunze de acant.
Laturile sudice şi nordice ale bisericii sunt simetrice, peretele navei fiind articulate de goluri de ferestre divizate în patru porţiuni semicirculare, în timp ce corul dispune de ferestre geminate.

 

Interiorul se caracterizează de simplitate. Iluminarea navei este asigurată pe ambele laturi de câte patru ferestre semicirculare despărţite de semicoloane cu capiteluri compozite, cu geamuri decorate pe margini de ornamente stilizate din sticlă de culoare violetă.

 

Absida altarului este boltită cu semicalotă, iar nava are tavan plat, decorată cu casete din lemn cu ornamentică florală.

 

Altarul principal al bisericii este dedicat Sfântului Anton de Padova, fiind pictată în anul 1892 de către pictorul sătmărean, Béla Tóth.

 

Biserica păstrează o serie de piese cu importantă valoare artistică, dintre care merită menţionate cele 18 picturi în ulei pe pânză reprezentând staţiile Calvariei, tabloul unui altarul depictând naşterea Domnului, monstranţa făcută de János Szilassy în 1757 din cupru învelit cu aur şi împodobită cu ornamente figurative din smalţ, şi o pictură în ulei a Maicii Domnului.

 

Intrarea în mausoleu se face prin scările aflate în dreapta şi stânga altarului. Acesta are un plan în cruce greacă, cu trei nave şi un cor poligonal. Iniţial navele erau despărţite de stâlpi cu capiteluri decorate cu frunze de acant, iar navele laterale şi pereţii corului dispuneau de ferestre de dimensiuni mai mari. În zilele noastre însă spaţiul original al mausoleului nu mai este perceptibil datorită lucrărilor de refacere din anul 1904.

 

Mausoleul este acoperit cu bolţi în cruce, în timp ce corul este prevăzută cu boltă stelată. Ogivele bolţilor şi capitelurile sunt decorate cu diferite motive vegetale stilizate pictate şi poleite.
Corul mausoleului este dominat de mensa unui altar cu o cruce din marmură de Carrara, opera in 1892 a sculptorului florentin Pietro Bazanti.

 

Pe peretele vestic al mausoleului se află o placă cu o inscripţie în limba latină despre istoria bisericii, cuprinzând şi un cronosticon:

 

1080
Idolis spretis vix lustrat Pannonis oras
Vera fides uni surgo sacrata Deo.
1737
Károlyi Alexandri zelo renovata corusco
Exuviasque Eius grata recondo sinu.
1834
Religione suae gentis servata lethalis
Tangor fato quo percita terra tremit
fVLgens eXVrgo rVrsVs pIetate GeorgI
perpetVae paCI porro DatVra LoCVM.

 

Dacă adunăm cifrele latine din ultimele două rânduri obţinem 1848, adică anul consacrării bisericii şi a mausoleului.

 

O deosebită valoare istorică şi artistică le au sarcofagele din bronz aflate în mausoleu, decorate cu reliefuri şi tablouri pictate, dintre care cele mai vechi exemplare datează din mijlocul secolului al XVII-lea. În prezent sunt înmormântate aici 36 de membrii ai familiei Károlyi. În afară de sarcofagele lor se află aici şi alte obiecte legate de această familie: două urne de argint, mai multe blazoane şi portrete familiare şi blazonul funerar a contelui Károlyi Antal din 1791 brodat cu fire de mătase, de argint şi de aur asemănător cu cele păstrate în biserica piaristă din Carei. Tot aici se păstrează un vas pentru aghiazmă şi un fragment de capitel din perioada romanică a bisericii.

 

Din exterior mausoleul are o înălţime mai mică decât absida bisericii, fiind lipit de latura ei vestică. Datorită planului în cruce greacă şi absidei poligonale, faţadele sale sugerează un fel de dinamism. Pereţii sunt articulaţi cu motive decorative semicirculare şi ferestre asemănătoare ca cele ale bisericii. În zonele în care zidurile din cauza modificărilor ulterioare nu sunt străbătute de ferestre, putem să vedem ferestre oarbe cu închidere semicirculară.

 

Pe partea estică a braţelor crucii pe ambele părţi se află câte o nişă semicirculară, despre care putem numai presupune că iniţial au fost destinate să adăpostească statui, dar nu este exclus nici simplul rol decorativ.

 

Clădirea mănăstirii se compune din trei aripi. Faţadele lor sunt simpli, nedecorate, în afară de aripa ataşată bisericii, a cărei faţade au primit o amenajare asemănătoare cu cea a bisericii.

 

Corpul vestic al mănăstirii se întinde paralel cu linia străzii. Pe latura ei sudică se află intrarea principală a mănăstirii. Acest corp vestic este legat în formă de T cu corpul care se îndreptă spre est. Acesta din urmă se racordază de corpul estic al mănăstirii, ale cărui etaj este legat de oratoriul bisericii.
Biserica franciscană şi mausoleul familiei Károlyi sunt primele opere proprii ale arhitectului Miklós Ybl, proiectate fără arhitecţi colaboratori. În acelaşi timp acest ansamblu este un exemplu târziu al stilului arhitectural de factură romantică caracterizată prin tendinţa de folosire ale elementelor semicirculare (Rundbogenstil) şi ale stilului neoromanic, iar cu o mică exagerare poate fi considerată ca „antecedent" al celei mai importante clădiri ecleziastice de stil romantic maghiar, cea a bisericii romano-catolice de la Fót (Ungaria), construit de asemenea după planurile lui Miklós Ybl între 1845-1855 din însărcinarea familiei Károlyi.

 

În urma construcţiilor din secolul XIX-lea au fost refolosite ruinele bisericii şi mănăstirii medievale parţial refăcute la începutul secolului XVIII-lea, de aceea putem presupune că prin efectuarea în viitor ale unor investigaţii arheologice şi cercetări de parament pot ieşi la iveală şi fragmente sculpturale medievale care pot ajuta şi în reconstituirea istoriei medievale a bisericii şi a mănăstirii.

 


Bibliografie selectivă
Balu, Daniela - Szőcs Péter Levente - Terdik Szilveszter, Arhitectura ecleziastica din Satu Mare. Szatmár egyházi építészete. Ecclesiastical Arhitecture of Satu Mare, Satu Mare, 2007.
Szatmár vármegye, Szerk. Borovszky Samu, Budapest, 1908.
Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Coordonator: A.A Rusu, Cluj-Napoca, 2000.
Éble Gábor, A kaplonyi sírbolt, în: Vasárnapi Újság, 1890, 37, nr. 49. pp. 801-802.
Éble Gábor, A nagy-károlyi gróf Károlyi család leszármazása a leányági ivadékok feltüntetésével, Budapest, 1913.
Tempfli Imre, A kaplonyi monostor-templom, Szatmárnémeti, 2002. (Otthonom Szatmár megye)
Entz Géza, Nyugati karzatok románkori építészetünkben, în: Művészettörténeti Értesítő, 1959.


Unable to select database