listare

trimite prin

Biserica reformată, Vaida
Ultima actualizare:  2012-11-13
Autor:  Emődi Tamás
Tradus de:  Emődi Tamás



Date despre monument
Adresa: 417239 Vaida nr. 177, jud. Bihor
Cod: LMI – în curs de a dobândi statut de monument
Datare: sec. XII–XIII, primul sfert al sec. XIX

Date istorice

Biserica reformată din Vaida este unică prin faptul că înglobează în zidurile sale din sec. XIX vestigiile unei rotonde cu o planimetrie rară.

 

 Din prima menţiune documentară datată în 1285, aflăm că Elias, preotul bisericii din Vaida intervine într-o dispută privind posesiunea Cadea ca trimis din partea capitlului orădean. Vecină cu domeniile neamului Gutkeled şi cu cel al mănăstirii benedictine din Sâniob, Vaida a împărtăşit soarta satului Sîntimreu probabil în urma invaziei mongole din 1241, trecând în mâinile episcopiei. Satul era printre cele mai modeste, judecând din sumele plătite ca danii: în conscripţia episcopală din anii 1291-94 figurează cu 40 respectiv 13 căpeci iar între 1333-35 apare în registrele de dijmă papale cu suma de 7 groşi anual. În 1300 îl întâlnim pe preotul Filip iar în 1315 şi 1317 pe Anton, preotul din Vaida figurând din nou în calitate de reprezentant al capitlului. Profitând de conflictele interne ce caracterizau începuturile domniei lui Carol I., neamul Gutkeled a încercat să alipească satul de propriul domeniu, astfel în 1312 apare printre posesiunile acestora, capitlul formulându-şi şi el pretenţiile asupra lui. În 1415 episcopul Andrei (Scolari) de Oradea îşi exprimă dezacordul faţă de modul de marcare a hotarelor a două sate ale lui David (Zólyomi) de Albis, Kóly şi Kútfő (dispărute azi) dinspre Vaida. Localitatea va rămâne în posesia episcopului până la Reformă, fiind amintit ca atare într-o serie de documente.
În 1546 preotul Emeric este amintit împreună cu iobagii episcopului într-o mărturie privind pământuri de lângă Roşiori. La sfârşitul secolului ajunge în mâinile lui Gheorghe Warkoch, iar în 1697 apare în posesia contelui Sigismund Csáky. Mai târzu în urma unor procese între familia Csáky şi Dobozy, revine deputatului Mihai Dobozy, al cărui familie de mici nobili îşi stabileşte reşedinţa în localitate, devenind totodată patronul bisericii reformate. Aceştia au fost şi iniţiatorii reconstrucţiei bisericii, ce a avut loc în primul sfert al secolului al XIX-lea. Prima menţiune a clădirii bisericii, ce consemnează un edificiu „din piatră, cu turn şi cor” datează de la începutul secolului al XVIII-lea.

 

 


Descrierea edificiului

Biserica domină prin silueta ei întreaga localitate, situându-se pe marginea sudică a masivului deluros, ce se-ntinde între Valea Eriului şi cea a Barcăului. Spaţiul actual al bisericii tăvănite este compus dintr-o navă unitară cu absidă semicirculară la care se adaugă înspre vest un turn. Faţada penetrată de ferestre ample terminate semicircular este divizată de lesene duble, ce pornesc de pe un soclu înalt. Turnul are mai degrabă un aspect istorizant modest. Iniţial au existat trei accese: două dispuse la extremităţile vestic, prin parterul turnului respectiv estic ale axei clădirii şi un portal pe latura sudică. Cele două din urmă au fost înzidite cu ocazia reconstrucţiei din 2000-2001, iar un nou portal a fost deschis pe latura nordică. Cele trei travei ale tribunei vestice sprijinite pe doi stâlpi prin intermediul a trei arcade, sunt boltite cu calote boeme. Pereţii interiori nu prezintă nici un fel de elemente decorative sau de ritmare.

 

Incendiul din 1999 a determinat iniţierea unei reconstrucţii ample, iar circumstanţele au făcut posibilă descoperirea unor vestigii medievale, dintre care cele mai importante aparținând unei construcţii de plan central.

 

Prima construcţie identificată, ridicată pe locul edificiului actual a fost biserica lungă de 11,5m compusă dintr-o navă uşor trapezoidală şi cu o absidă semicirculară, boltită probabil cu o semicalotă. Deşi datorită adâncimii mici pare mai degrabă arhaică, forma absidei permite o încadrare cronologică care urcă până în secolul al XIII-lea.

 

În momentul în care biserica a devenit neîncăpătoare, s-a trecut la extinderea ei cu o rotondă de plan pătratic în exterior şi circular în interior, demolându-se vechiul zid vestic al primei nave, însă păstrându-i fundaţia parțial. Astfel vechiul lăcaş devenea el însuşi corul noii biserici. Cu toate că spaţiul interior al corpului este unul de tip central, obiectivul nu este o rotondă clasică. Partea vestică a bisericii actuale păstrează o mare parte din zidăria lui de dimensiuni exterioare de 11,2x11m. Paramentul interior, demantelat se înscrie într-un traseu uşor elipsoidal. În colţurile rotondei temelia este plină, însă elevaţia cuprinde spaţii interioare amplasate aici în scop funcţional. Cele amplasate în colţurile vestice pot fi identificate cu scări practicate în grosimea zidului, boltite semicilindric cu traiectorii curbate, ce rezolvau accesul în podul rotondei. Ele au traiectorii asemănătoare, însă nu sunt dispuse simetric, accesul făcându-se înspre vest într-un caz şi respectiv spre nord în celălalt caz. Cele estice erau identice, boltite conic peste un plan triunghiular, cu înălţimi de cca. 4 m şi puteau servi la adăpostirea unor bunuri de valoare ale bisericii şi parohiei. Singurul acces direct dinspre exterior era portalul sudic, cu închidere semicirculară. Prin soluţia amplasării spaţiilor-nişe şi a scărilor în colţurile rotondei s-a rezolvat atât uşurarea structurii zidăriei cât şi problema circulaţiei verticale, fără afectarea spaţiului central. Deschiderile lor erau puţin mai înguste decât portalul sudic şi se-ncheiau probabil tot semicircular.

 

Peretele circular era divizat de şase – iniţial eventual opt – pilaştri, pe care se descărcau nervurile bolţii în cruce. Din dimensiunile fundaţiilor şi ale amprentelor parietale se poate deduce o lăţime de aproximativ 80 de cm a pilaştrilor, ceea ce face probabilă o secţiune compusă, articulată printr-o bandă plată sau colonetă angajată la mijloc şi implicit o profilatură asemănătoare sau redusă la elementul din mijloc a nervurilor. Bolta rotondei nu putea fi decât una cu nervuri în cruce, sexpartită sau eventual octopartită, ce se descărca pe zidurile perimetrale şi pe pilaştri.

 

Ferestrele laterale originale care luminau rotonda au fost ditruse de ferestre mai late iar cel puţin încă una, presupusă că ar fi penetrat peretele în axul bisericii, a dispărut odată cu amplasarea turnului. Paramentul exterior era destul de sobru, lipsit de soclu, elemente de ritmare, şi se pare, că şi de cornişă superioară. Nu este exclusă în schimb prezenţa unor ferestre mici pentru luminarea scărilor interioare.

 

În cea de-a treia etapă majoră de construcţie biserica a fost extinsă înspre est prin adosarea la nava romanică a unui cor gotic cu închidere poligonală. Datorită înălţimii mici, la care s-a păstrat elevaţia, nu am reuşit să surprindem în ţesătura zidăriei locurile exacte ale racordărilor navei la rotondă respectiv la corul gotic, şi astfel să clarificăm dacă nava a fost sau nu demolată şi reconstruită de la nivelul de călcare odată cu construcţia acestora, ori dacă s-au demantelat doar zidul vestic respectiv absida acesteia cu acele ocazii. Considerăm totuşi a doua variantă mai plauzibilă. Nu s-au găsit elemente care să vină în sprijinul unei datări mai precise a corului în intervalul dintre secolele XIV-XV. Doi contraforţi au fost alipiţi ulterior la colţurile navei probabil în paralel cu o boltire a ei.

 

Într-o următoare fază (sec. XVII-XVIII) a fost ridicată o tribună în capătul vestic al rotondei, dublată la un interval mic, astfel încât în final să ocupe aproape întregul spaţiu central. Intervenţia s-a soldat cu “tăierea” pilaştrilor romanici şi înlocuirea lor cu altele care să susţină planşeul tribunei în dreptul noilor stâlpi. În 1806 a fost amenajată o criptă, iar probabil în deceniul trei sau patru al secolului a fost ridicată actuala biserică prin refolosirea unor porțiuni ale celei medievale.

Planimetria edificiului din Vaida stă aproape singură – alături de cea din Hidegség (Ungaria, judeţul Győr-Sopron) şi cea din Dehtice (Slovacia, fostul comitat Pozsony) - între bisericile romanice de plan central păstrate în Bazinul Carpatin, şi este singură dintre toate exemplele cunoscute, în care clădirea de tip central a fost adosată unui lăcaş de cult preexistent. O caracteristică remarcabilă a bisericii este şi dimensiunea impunătoare în comparaţie cu rotondele cunoscute din estul Europei. Cu diametrul de 9,2 m ea atinge proporţii întâlnite doar la unele capele princiare timpurii.

 

Vestigiile medievale au fost puse în valoare în interiorul bisericii, în cursul lucrărilor de restaurare din 2000-2001.


Bibliografie selectivă
Bunyitay Vince, A váradi püspökség története alapításától a jelenkorig, III, Nagyvárad, 1884, p. 336.  
Emődi Tamás – Doru Marta, O planimetrie inedită: „Rotonda” din Vaida, Arheologia Medievală V, 2005, pp. 45-75.


Unable to select database