Biserica Sf. Ioan Botezătorul şi Parohia romano-catolică, Tîrgu-Mureş
Publicare:  2010-02-18
Ultima modificare:  2010-02-18
Autor:  Orbán János
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Piaţa Trandafirilor nr. 60–61.
Cod: MS-II-a-A-15569, MS-II-m-A-15569.01, MS-II-m-A-15569.02
Datare: 1728–1750
Date istorice

Instalarea regimului habsburgic a favorizat la începutul veacului al XVIII-lea revenirea ordinul iezuit în Transilvania. Părintele István Endes a fost primul membru al ordinului care a sosit în principat în 1702 la Tîrgu-Mureş. Patronul său, căpitanul Făgăraşului, Simon Boér donase o casă nobiliară aflată în scaunul Mureş pentru construirea rezidenţei iezuite. În 1705 membrii ordinului ridicaseră deja o capelă mică, unde peste doi ani, după alegerea lui Francisc Rákóczi al II-lea ca principe s-a oficiat slujba de recunoştinţă, un Te Deum. Între timp ordinul a achiziţionat de la moştenitorii lui Ferenc Nagy Szabó fosta casă a acestuia, construită în 1623 pe colţul pieţei centrale. În 1727 episcopul János Antalffi a ridicat rezidenţa iezuită la rang de parohie şi după această dată a debutat construcţia bisericii de acum. Pe 8 august 1728 a fost aşezată piatra de temelie a corului, iar anul următor a fost terminat şi acoperişul acestei părţi a bisericii. În 1734 a început construcţia navei şi a turnurilor. Episcopul Transilvaniei, Zsigmond Antal Sztojka a oficiat liturghia de sfinţire a noii biserici pe 4 octombrie 1750.

 

Biserica a fost construită probabil după planurile călugărului iezuit Valentinus Scherzer. Meşterul antreprenor fusese Conrad Hammer, un maestru zidar originar din Schwalbach, dar stabilit la Cluj, care coordonase anterior şi construcţia bisericii iezuite clujene. În anii următori numele lui Hammer a fost înregistrat de mai multe ori în matricolele bisericii catolice în calitate de naş. Apariţia unor zidari germani noi (Andreas Öller, Simon Frey-Klaineder, Matthias Pehm) în matricolele parohiei începând cu cea de-a doua jumătate a anilor 1720 indică probabil implicarea acestora în construcţia bisericii.

Descrierea edificiului

Biserica şi parohia se află în piaţa centrală a oraşului (P-ţa Trandafirilor), la capătul nordic al acesteia, pe aliniamentului estic. În secolul al XVIII-lea edificiul, înconjurat pe atunci de clădiri mai scunde părea probabil şi mai înaltă decât în zilele noastre. Locaşul impozant definea imaginea pieţei centrale baroce delimitată spre sud de clădirea primăriei, care ulterior a fost demolată. La fel ca şi celelalte biserici iezuite din regiunea noastră, şi planul celei tîrgumureşene reprezintă o variantă a planului bisericii Il Gesù din Roma, mediată de şantierul locaşul vienez al ordinului. Cele două turnuri de pe faţada principală care evocă imaginea bisericii vieneze, definesc silueta clădirii. Faţada este articulată de pilaştri toscani monumentali, care delimitează un panou central mai larg, respectiv câte unul mai îngust spre extremităţi. Poarta principală dreptunghiulară, evidenţiată printr-o sprânceană arcuită se situează în axul central. De o parte şi de cealaltă a porţii se află câte o fereastră cu ancadramentul încheiat în segment de cerc. Deasupra acestora faţada prezintă trei ferestre înalte, cu închiderea semicirculară. Ancadramentul celei mijlocii, mai ample, este surmontat de o sprânceană compusă din arce concave, cele laterale purtând sprâncene ale căror arce descriu câte un segment de cerc. În panoul ornamental de sub fereastra centrală remarcăm un relief în stuc cuprinzând emblemele ordinului: inima Mântuitorului flancat de motivul ancorei şi cel al crucii. Axele laterale flancate de pilaştri sunt identice: porţile de sub turnuri se caracterizează prin ancadramente dreptunghiulare, cu colţurile superioare evazate, încununate de sprâncene drepte.

 

Deasupra lor se situează câte o fereastră mică, dreptunghiulară urmată de câte o nişă cu închiderea semicirculară în care fusese amplasată câte o statuie: cea a Sfântului Ignaţiu de Loyola (dreapta). Pe paginile cărţii deschise din mâna lui apare devizul ordinului: A[d] M[aiorem] D[ei] G[loriam]. Nişa din stânga adăposteşte statuia Sfântului Francisc Xaverius purtând crucea. Deasupra nişelor descrise urmează câte o fereastră scundă cu ancadramentul caracterizat de montanţi arcuiţi. Faţada este încoronată de o friză simplă şi cornişa principală bogat profilată, accentuată în dreptul pilaştrilor. Turnurile se înalţă deasupra nivelului cornişei. Faţadele acestora, evidenţiate prin câte o fereastră încheiată în arc semicircular şi cu sprânceana arcuită, sunt încadrate de pilaştri toscani. Cornişe bogat profilate, arcuite în axul de mijloc conturând locul orologiului încununează faţadele turnurilor. În loc de orologiu aceste spaţii arcuite prezintă câte un cadru circular, profilat. Coiful baroc al turnurilor este învelit cu tinichea. Axul central al faţadei principale este încununat de un timpan evidenţiat prin volute şi o cornişă arcuită. În vârful acestuia este amplasată monograma IHS realizată din metal.

 

Planul bisericii delimitează un dreptunghi. Nava acoperită de bolţi semicilindrice cu penetraţii este flancată de câte trei capele laterale. De o parte şi de cealaltă a corului dreptunghiular au fost amenajate sacristia, respectiv o capelă, ambele dotate cu oratoriu, respectiv cu galerii la nivelul superior.

 

Galeria vestică susţinută de trei arcade se caracterizează printr-un parapet decorat cu stucaturi (orga este o construcţie realizată de firma Moser în 1869). O criptă subterană se întinde sub suprafaţa corului şi a capelelor de pe latura nordică. Aici au fost înmormântate personalităţi importante ale comunităţii catolice locale.

 

Altarul monumental central a fost construit în stil baroc la comanda soţilor János Haller, guvernatorul Transilvaniei şi Zsófia Daniel de către Johannes Nachtigall şi Anton Schuchbauer, sculptorii cei mai apreciaţi ai Transilvaniei în perioada respectivă, care colaboraseră în prealabil şi la realizarea mobilierului bisericii iezuite clujene. Altarul principal se structurează pe trei axe delimitate de patru coloane monumentale cu capitelul compozit. Axul nordic şi sudic cuprind câte o compoziţie sculpturală alegorică simbolizând Noul, respectiv Vechiul Testament. Partea superioară a axului mijlociu este dominată de tabloul central uriaş reprezentând Botezul lui Iisus, operă atribuită de literatura de specialitate maestrului vienez Michel Angelo Unterberger (1695-1758). Blazonul de alianţă al donatorilor - contele János Haller de Hallerstein şi baronesa Zsófia Daniel de Vargyas - încoronează această piesă de mobilier liturgic. Iconografia altarului principal este completată printr-un tablou mai mic, subiacent care o reprezintă pe Madona. Micul Iisus stă pe globul terestru strângând în mâinile sale o cruce în formă de lance pe care o înfige în şarpele încolăcit în jurul globului. Maria poartă veşminte colorate în albastru şi roşu. Ea îmbrăţişează cu stânga Pruncul, iar cu dreapta ridică floarea de crin. Acest tablou este amplasat în centrul unui cartuş caracterizat de un decor abundent compus din putti care ţin o draperie, din volute aurite şi din capete de putti. Uşa tabernacolului de sub tabloul descris prezintă un decor asemănător înfăţişând putti care ţin o draperie, cu norişori şi capete de putti. Altarul principal este încoronat de o cornişe dinamică, accentuată puternic în dreptul coloanelor. Pe extremităţile laterale ale cornişei şede câte un înger, în axul central fiind amplasat Ochiul Divin încadrat de un decor baroc abundent.

 

Pictura altarelor laterale este atribuită aceluiaşi Michel Angelo Unterberger. Altarul capelei nord-estice îl reprezintă pe Sfântul Ladislau în momentul în care despică stânca cu vârful lancei făcând să ţâşnească izvorul miraculos. Capela mijlocie de pe latura nordică este dedicată Sfântului Iosif, iar cea nord-vestică Sfântului Ioan de Nepomuc îngenunchiat în faţa crucii. Capela mijlocie de pe latura sudică a fost închinată Mariei Magdalena, iar altarul modern din capela sud-vestică îl înfăţişează pe Sfântului Anton de Padua. Pictura altarului baroc din capela sud-estică a fost înlocuită cu o copie a operei renumite a lui Gyula Benczúr, Botezul lui Vajk. Cadrul original este decorat cu cinci cartuşe care înfăţişează imaginea sfinţilor Emeric, Agneta, Iosif, Francisc Xaverius şi Ignaţiu de Loyola.

 

Amvonul baroc al bisericii a fost realizat în 1757 la comanda soţilor contele Miklós Bethlen, tezaurar al Transilvaniei şi contesa Krisztina Csáky, de către sculptorii care au contribuit şi la construcţia altarului. Parapetul acestuia este străjuit de imaginea celor patru evanghelişti reprezentaţi cu atributele lor (Ioan - vulturul, Luca - taurul, Marcu - leul şi Matei - îngerul). Baldachinul remarcabil prin ornamentica sa serveşte drept postament statuii Arhanghelului Mihail care se înalţă dintre figurile de putti. Pe brâul baldachinului, într-un cartuş oval remarcăm blazoanele donatorilor (şarpele încoronat al familiei Bethlen din Beclean, respectiv un cap de turc şi o sabie evocând stema familiei Csáky de Horogszeg) încadrate de un scut în forma de testa di cavallo. Pe relieful din spatele amvonului sunt întruchipaţi sfinţi şi martiri iezuiţi grupaţi în jurul crucii (Sf. Ignaţiu de Loyola, Sf. Francisc Xaverius, Sf. Francisc Borgia şi alţi cinci sfinţi).

 

În 1900 bolta navei a fost decorată cu picturi neobaroce ilustrând Înălţarea Maicii Domnului, chipul Sfintelor Margareta şi Elisabeta, în timp ce pictura de deasupra orgii reprezintă instrumente muzicale. Pictura bolţii din sacristie copiază compoziţia Adoraţia magilor realizată de Paolo Veronese, penetraţiile bolţii fiind împodobite cu figurile celor patru Doctori ai Bisericii (Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Grigore cel Mare şi Sf. Ieronim). Pictura interioarelor este opera maeştrilor Henrik Altenbuchner şi Antal Szirmai (1860-1927). Vitraliile bisericii au fost confecţionate în 1898 de către firma Türcke din Grottau (azi Hrádek nad Nisou, Cehia). Tematic acestea reprezintă minunea izvorului şi a Sfântului Ladislau, Magna Domina Hungarorum, Botezul regelui armean, Iisus cu pruncii, Immaculata, Sfântul Petru şi Pavel. În afară de cele enumerate mai avem cunoştinţă de alte două vitralii (Sf. Cecilia, Ecce Homo) dispărute între timp.

 

Fosta casă a lui Ferenc Nagy Szabó, actuala parohie

 

Cum menţionasem anterior, în 1719 iezuiţii au achiziţionat, cu scopul de a o transforma în rezidenţă, casa lui Ferenc Nagy Szabó construită în 1623 pe colţul pieţei. Aceasta a fost extinsă ulterior spre est şi spre sud (capătului aripii nordice i s-a alipit încă un corp nou în 1974, iar odată cu construcţia clădirii Deus Providebit - inaugurată în 2000 - a fost delimitată şi latura estică a curţii interioare).

 

Clădirea este semnificativă fiind una dintre puţinele edificii orăşeneşti păstrate din secolul al XVII-lea. Planul casei cu două niveluri descrie un „L" neregulat. Faţada principală, cea dinspre vechea piaţă, numără şase axe, poarta fiind dispusă în cel de-al treilea. Bovindoul susţinut de console de pe colţul clădirii - subzidit din considerente statice la finele veacului al XIX-lea - şi-a recăpătat imaginea originală în cursul renovării din anii 1980. Tencuiala striată de pe faţada parterului, respectiv ancadramentele dreptunghiulare, profilate, modelate din mortar ale ferestrelor sunt rezultatul aceleiaşi intervenţii. Faţada dinspre curte prezintă coridoare boltite atât la parter cât şi la etaj (cel de la parter a fost divizat ulterior). Data construcţiei, consemnată dealtfel şi în memoriile lui Ferenc Nagy Szabó, ne este indicată de trei table comemorative. Prima a fost amplasată pe faţada principală, între colţul şi primul gol al clădirii: AVXILIANTE DEO PERFECIT / F(ranciscus) Z(abo) / 1623 (în rândul al doilea, între iniţiale proprietarului este cioplită o cruce, iar cifrele anului construcţiei au fost scrijelite pe perimetrul unui cerc). În dreapta inscripţiei descrise remarcăm a doua tăbliţă, care poartă textul CHRISTUS / 1623. A treia a fost aşezată pe latura dinspre curte a edificiului, între axele 4 şi 5, textul său rezumându-se la anul construcţiei: 1623.

 

Ferenc Nagy Szabó a fost o personalitate cunoscută în Tîrgu-Mureş în secolul al XVII-lea, cetăţean înstărit, care împlinise o vreme şi funcţia de provizor al cetăţii Gurghiului. El a participat la numeroase campanii militare, iar în 1614 a însoţit delegaţia transilvăneană la Constantinopol. Memoriile sale consemnate în anii de după 1650 constituie un izvor extrem de bogat pentru cercetătorii istoricului oraşului din secolul al XVII.

Bibliografie selectivă

 

Barabás Kisanna - Tamás Zsolt, A maros-küküllői főesperesi kerület plébániáinak története 1900-tól 1989-ig, Kolozsvár, 2009, Verbum.
Biró József, A gernyeszegi Teleki-kastély, Budapest, 1938.
Kronbichler, Johann, Michael Angelo Unterberger (1695-1758), Salzburg, 1995.
Lángi József-Mihály Ferenc, Erdélyi falképek és festett faberendezések, vol. 2, Budapest, 2004, ÁMRK.
Man, Ioan Eugen, Târgu Mureş. O istorie urbană de la începuturi până în anul 1850, Târgu-Mureş, 2006, Editura Nico.
Márton Judit, A Keresztelő Szent János plébániatemplom története, în: A marosvásárhelyi Keresztelő Szent János plébániatemplom, Marosvásárhely, f.a.