Casa Makariás, Târgu Mures
Publicare:  2012-11-09
Ultima modificare:  2012-11-09
Autor:  Orbán János
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Târgu Mureş, Str. Revoluţiei 45.
Cod: MS-II-m-B-15537
Datare: anii 1760–1773; 1896
Date istorice
Vechea casă de pe latura vestică a fostei străzi Sf. Gheorghe s-a păstrat în memoria colectivă a târgumureşenilor datoriă faptului că viitorul împărat, Iosif al II-lea în 1773, în timpul vizitei sale în Transilvania, a petrecut o noapte în clădire, aceasta fiind la vremea respectivă cea mai potrivită casă din oraş pentru acest scop. Acest eveniment istoric, împreună cu anecdota, potrivit căruia împăratul din cauza noroiului din zona centrală a oraşului, a fost nevoit să se ducă în cetate prin pasul Palás, a asigurat în secolul XX. în literatura de istorie locală supravieţuirea informaţiilor referitoare la casa Makariás.

Însă acestă literatură nu oferă prea multe date concrete despre proprietar, nici despre casă sau constructorul acestuia. De aceea am apelat la ajutorul izvoarelor arhivistice, potrivit cărora Makariás Walles (Valles) János a apărut la Târgu-Mureş în anii 1750. Era arendatorul dreptului berăritului, privilegiu care la Târgu-Mureş a aparţinut magistraturii oraşului, fiind dat în arendă. Unele date ne îndeamnă să credem, că Makariás a avut calitatea de arendator începând din anul 1755. A depus jurământul în faţa magistratului la 3 noiembrie 1760, tot atunci fiind ales membru în Comunitatea Juraţilor. În 1761 era căpitanul străzii Szent Király. Din izvoarele arhivistice reiese, că Makariás pe lângă berărit era şi negustor: făcea comerţ cu vite, cu cai şi cu lemn, aşadar în anii 1760 acumulase o avere deosebită pe plan local. Din 1778 a fost şi oficiantul poştal al oraşului. A murit pe 12 noiembrie 1784, la vârsta de 66 ani, lăsând ca moştenire urmaşilor săi o avere semnificativă.

Casa sa din strada Sf. Gheorghe a fost contruită pe două parcele. Despre construcţie nu avem date concrete, însă ascultările de martori din 1785 în legătură cu moştenirea bunurilor lăsate de Makariás ne dezvăluie faptul, că cea mai mare parte a casei a fost construită împreună cu prima sa soţie (Anna-Maria Zeidler, decedată în 1765 care, posedând un bun simţ economic, a avut un rol important în strângerea averii familiei), unele părţi ale construcţiei fiind definitivate doar după moartea acesteia. Dintr-o mărturie a lui Apostol György reiese, că Makariás János a locuit în casă numai din luna noiembrie a anului 1773. Aşadar este vorba despre un proces mai lung de construire, care probabil s-a finalizat la începutul anilor 1770. În anii şaptezeci era una dintre cele mai valoroase case din oraş, fiind estimată la suma de 1300 forinţi rhenani.

Pe baza cercetărilor este deci clar, că afirmaţiile literaturii de istorie locală, potrivit cărora clădirea a fost construită în jurul anului 1750 de către Makariás Walles György, pot fi precizate: casa a fost construită în mai multe etape pe parcursul anilor 1760 de berarul şi negustorul Makariás Valles János (şi nu de György, care de fapt era fiul său), fiind terminată înainte de anul 1773.

Clădirea barocă a fost cumpărată în 1813 de către Teleki József. În anii 1850 se afla deja în proprietatea medicului Engel József care, după amintirile contemporanilor, a renovat clădirea, păstrând numai pereţii şi grilajele vechi. În 1864 parohia reformată din Târgu-Mureş a cumpărat casa de la Engel, intenţionând să înfiinţeze în clădire un gimnaziu pentru fete. În vara anului 1864 au fost efectuate unele renovări în jurul clădirii. Gimnaziul a funcţionat în clădire timp de trei decenii. Însă în anul 1895 camerele erau deja date în chirie.

Pe 24 iunie 1896 clădirea a ars aproape în totalitate în urma unui incendiu. Deşi s-a ridicat posibilitatea vânzării imobilului, în vara aceluiaşi an parohia reformată a început lucrările de renovare, autorizaţia de construcţie fiind obţinută la data de 19 august. Aspectul actual al clădirii se datorează acestor modificări radicale din 1896, prin care casa din secolul al XVIII-lea a dobândit un caracter neobaroc accentuat. Proiectele de reconstrucţie au fost concepute de Adolf Flesch, inginerul-şef al oraşului. Lucrările au fost executate de arhitectul târgumureşean Soós Pál, în octombrie 1896 construcţia fiind deja terminată. Comanditarul construcţiilor a fost Bernády György însuşi, care în acest timp era curatorul parohiei reformate din Târgu Mureş. Din izvoarele arhivistice reiese, că Bernády şi-a asumat personal responsabilitatea pentru munca arhitectului Soós Pál, şi avea legături strânse şi cu arhitectul Flesch.
Descrierea edificiului

Aspectul baroc al clădirii ne dezvăluie într-o oarecare măsură desenele lui Mikolai Tóth István din anii 1820. Pe aceste desene apare o clădire cu 9 axe: în axa 5 se deschide o uşă spre stradă, iar în axa 6 se află poarta mare a clădirii. Pe baza desenelor se poate constata că clădirea are deja cele două aripi laterale dinspre curte şi are o şarpantă frântă în două ape, acoperită cu şindrilă.

Aspectul actual al clădirii se datorează renovării din 1896. După modificările din acest an faţada a rămas asimetrică (cu 9 axe şi cu poarta amplasată în a şaselea ax). Arhitectul însă a încercat să diminueze problema asimetriei, intensificând unitatea arhitecturală a clădirii prin modificarea volumelor: crează un pavilion central şi două pavilioane laterale, modificând aspectul faţadei şi intensificând accentul şarpantei. Această tendinţă de unificare prin aducere la simetrie se remarcă deasemenea şi în plastica faţadei. Axa centrală îl constituie rezalitul median, fiind împărţit în două cu pilaştri încoronaţi cu capiteluri compozite. Pe jumătatea de nord este amplasată poarta mare cu închidere semicirculară. Peste poartă este amplasată o cornişă profilată, sub care apar motive vegetale modelate din stucatură. Pe partea de sud a rezalitului median se evidenţiază două ferestre cu închidere semicirculară, deasupra acestor goluri din urmă, accentuate şi de cornişa arcuită apare o decoraţie bogată de stucatură, prezentând cartuşe aşezate între motive vegetale. La fel sunt accentuate şi cele două pavilioane laterale, flancate de lesene decorate alla rustica: în sprânceana ferestrelor, sub cornişe arcuite apar iarăşi decoraţii de stucatură cu motive vegetale, înconjurând ornamente de scoică. Friza celor trei pavilioane este articulată prin şiruri de console din stuc, mai simple în cazul pavilioanelor laterale şi mai exigente în cazul pavilionului central. Sub pervazul ferestrelor pavilioanelor putem observa câte un panou patrulater flancat de volute, în mijlocul cărora iniţial erau aşezate motive de frunză de acant în stuc (în zilele de astăzi acest motiv se poate regăsi numai în în rezalitul central al clădirii).

 

Între pavilioane sunt amplasate câte 2 ferestre cu ancadramente cu colţurile superioare evazate, cu bolţar median decorativ în partea superioară şi arhitrave, toate modelate din tencuială. Sub pervazul acestor 4 ferestre putem observa câte un panou decorat cu scoici şi motive vegetale.
Clădirea are o şarpantă în două ape, deasupra pavilioanelor fiind scoasă în rezalită; actualmente este acoperită cu învelitorare de tablă metalică albastră. Gangul clădirii are un tavan plat, având o înălţime interioară foarte mare. Încăperile din aripa de nord, modificate în timpul renovărilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt acoperite tot cu tavane. Cu această ocazie dea-lungul faţadelor dinspre curte s-a construit câte un foişor prevăzut cu parapet de fier, pe partea nordică însă fiind desfiinţat în a doua parte a secolului XX.

Bibliografie selectivă
Arhiva Directoratului Suprem al Episcopiei în Arhiva Episcopiei Reformate din Transilvania.
Arhiva Primăriei oraşului Tg. Mureş la Serviciul Judeţean Mureş al Arhivelor Naţionale.
Benkő Károly, Marosvásárhely szabad királyi város leírása 1862-ben. Marosvásárhely, 2001.
Biás István, Marosvásárhely régi építészeti emlékei. IX. Ellenzék, iulie-august 1931.
Borosnyai Lukács János, Régi és új Vásárhely. Marosvásárhely, 1837.
Fodor István, A Makariás-ház és II. József császár látogatása Marosvásárhelyen. In: Krónikás Füzetek, seria II., nr. 7–8. 1936–38.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely régi épületei. Marosvásárhely, 1998.
Marosvásárhely XVII–XVIII. századi jogszabályai és polgárnévsorai. Szerk. Pál-Antal Sándor. Marosvásárhely, 2006.