Palatul Apollo, Târgu Mureş
Publicare:  2012-11-15
Ultima modificare:  2012-11-15
Autor:  Orbán János
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Piaţa Trandafirilor 5.
Cod: MS-II-m-B-15551
Datare: 1804–1807, 1924
Date istorice

Istoria palatului Apollo estre strâns legat de construcţia Bibliotecii Teleki. Fondatorul, Teleki Sámuel era conştient că după moartea sa, în condiţiile sărăcăcioase ale Transilvaniei, întreţinerea şi funcţionarea instituţiei bibliotecii se va lovi de greutăţi financiare. De aceea în testament a separat proprietăţile sale de la Târgu-Mureş care deveneau fideicomisionare în scopul asigurării funcţionării şi sporirii fondului bibliotecii. Cu acest scop a construit în centrul oraşului şi clădirea multifuncţională cu două etaje, devenit cunoscut mai târziu sub numele de Apollo.

 


Această construcţie a fost început în anul 1804, după ce lucrările de zidărie ale bibliotecii s-au încheiat definitiv şi a durat până în anul 1807. Lucrările de zidărie au fost conduse de un maistru clujean, Johannes Sommer, şarpanta a fost montată de dulgherul binecunoscut de la lucrările Bibliotecii Teleki, Christian Schön. Amenajările interioare au fost terminate în 1808, lucrările de tâmplărie i-au revenit meşterului bibliotecii, Molnár Ádám, lăcătuşul fiind însă unul din Cluj-Napoca, Johann Hentzenberger.

 

În primele decenii ale istoriei sale întreaga clădire era închiriată: încăperile parterului pentru farmacie, cârciumă sau prăvălie, cele de la etajul I pentru locuinţe. Venituri semnificative aducea sala mare situată la etajul al doilea, închiriată de obicei de un întreprinzător specializat în organizarea evenimentelor mondene. Importanţa clădirii Apollo deci nu este numai una strict arhitecturală: timp de aproape un secol, a fost cu adevărat un centru al vieţii sociale din oraş. Sala mare a clădirii a devenit în cursul secolului al XIX-lea scena predilectă a vieţii culturale târgumureşene tot mai animate. Aici se desfăşurau deopotrivă balurile nobiliare reanimate de prezenţa canceliştilor Tablei Regeşti şi balurile burgheze. Totodată, în lipsa unui teatru permanent, în cursul secolului aici au fost susţinute spectacolele trupelor de teatru din Cluj: în primul pătrar al secolului trupele conduse de Székely József senior, Pergő Celesztin, Láng Ádám János, mai târziu cele ale lui Fólinusz János, Huszár Károly, etc. (Ca o consecinţă directă a acestei necesităţi, în primăvara anului 1872 a început în curtea clădirii construirea unui teatru de vară mai încăpător din lemn.)

Clădirea Apollo era una dintre semnificativele construcţii realizate la Târgu-Mureş în perioada barocului tardiv clasicizant. Cronologic, este cea de a doua construcţie cu trei niveluri din oraş (prima fiind aripa de nord, mult mai modestă ca formulă arhitecturală a colegiului reformat, construită între anii 1802-1804), edificarea ei contribuind în mod semnificativ şi la dezvoltarea arhitecturală a centrului baroc al oraşului (capătul de nord al pieţei Trandafirilor de astăzi). Principala valoare arhitecturală a clădirii consta în monumentalitatea ei. Pe baza imaginilor de arhivă este clar, că în prima parte a secolului al XIX-lea era cel mai înalt edificiu din şirul clădirilor situate pe latura de vest a pieţei din centrul oraşului. Ornamentica faţadei era una simplă, dar specifică barocului tardiv clasicizant din Transilvania. Aceste forme sunt des întâlnite în arhitectura contemporană a Clujului, cel mai important centru artistic în Marele Principat al Transilvaniei. Meşterul constructor era din Cluj: datorită cercetărilor lui B. Nagy Margit, numele lui Johannes Sommer este bine cunoscut în istoria arhitecturii clujene. Prin stabilirea relaţiilor dintre Târgu-Mureş şi alte centre arhitecturale transilvănene, comanditarul a contribuit la menţinerea oraşului în fluxul dezvoltării arhitecturale din provincie.


Clădirea a fost transformată în 1924, pe baza planurilor lui Radó Sándor, comanditarul fiind noul proprietar, Bürger Albert. Iniţial, planul lui Radó prevedea transformări şi mai radicale pe faţada principală, în urma cărora acesta ar fi pierdut aspectul clasicizant iniţial. Proiectul său păstrează cele nouă axe iniţiale, dar ferestrele din axele 2-3 şi 7-8 sunt aduse mai aproape una de alta, aceste proiecte însă au fost executate numai parţial. Cea mai importantă schimbare realizată este, că etajul al doilea, cu o înălţime interioară deosebit de mare, a fost împărţită în două, în acest fel clădirea a primit un nou etaj, sala mare fiind compartimentată. Faţada a păstrat distribuţia originală a ferestrelor, însă decoraţia faţadei principale a fost modificată în spiritul istorismului.

Descrierea edificiului

 Aspectul original


Fiind transformat radical în anii 1920, aspectul original al clădirii se poate reconstitui astăzi numai pe baza gravurilor, fotografiilor şi vederilor de odinioară, imagini de arhivă care ne prezintă într-un mod veridic exteriorul „uriaşei şi frumoasei case” amintite şi de Kazinczy Ferenc în 1816. Era o clădire impozantă cu două etaje, faţada articulată de pilaştri uriaşi cu capiteluri toscane cuprindea nouă axe de goluri. Ancadramentul din piatră cioplită al gangului carosabil se deschide şi astăzi în axa centrală, evocând structura portalurilor specifice barocului tardiv din Cluj. Montanţii laterali prin intermediul unor imposte susţin un arc semicircular cu bolţar median accentuat. Ferestrele din axele 4 şi 6 ale primului etaj erau ferestre oarbe, realizate numai pentru păstrarea simetriei faţadei (după cum reiese din compararea situaţiei planimetrice actuale cu planul de transformare al lui Radó Sándor şi cu fotografiile de arhivă). La nivelul parterului, pe cele două laturi ale porţii erau vitrine comerciale. Ferestrele etajului aveau cadre din tencuială, cu bolţar median marcat, porţiunea de faţadă dintre cele două etaje era marcată de panourile decorative ale ferestrelor etajului superior, dreptunghiulare, şi decorate în partea inferioară cu guttae (des întâlnite în arhitectura barocului tardiv din Transilvania). Faţada era încoronată de o friză articulată cu triglife, şi de o cornişă principală bogat profilată, cu denticule. Clădirea era acoperită de o şarpantă frântă în două ape de mari dimensiuni, construită cu calcan. Aspectul faţadei dinspre curte era marcat de coridoare deschise cu arcade semicirculare, răspândite atât în arhitectura barocă târgumureşeană, cât şi în cea transilvăneană.


Aspectul actual

Faţada actuală cu trei etaje, rezultatul transformărilor din 1924 a păstrat distribuţia originală a ferestrelor: cuprinde nouă axe. Au fost dislocate numai cele trei ferestre de deasupra intrării principale, fiind aduse una lângă alta în axa centrală, conform proiectelor (sunt plasate într-un panou adâncit cu închidere arcuită, în faţa lor cu un balcon de dimensiuni reduse faţă de cel proiectat). Pilaştrii monumentali au rămas şi ei la locul lor original, însă au fost prevăzuţi cu caneluri, iar capitelurile toscane de la începutul secolului al XIX-lea au fost înlocuite cu capiteluri ionice cu ghirlande. Ancadramentul ferestrelor s-a îmbogăţit în spirit eclectic, sprânceana şi pervazul au fost decoraţi cu volute, console, cartuşe combinate cu ghirlande, etc. Faţada este ritmată de alternanţa suprafeţelor netede cu cele granulate şi de şirul panourilor decorative din pervazul ferestrelor de la etajul II şi III – conform detaliilor din proiectul lui Radó, însă într-un sistem mai riguros. Faţada actuală este încoronată de o cornişă principală lată, accentuată cu câte un şir de denticule, de perle şi de ove. Deasupra cornişei, de-a lungul faţadei se întinde un atic, decorat în dreptul pilaştrilor cu urne clasicizante. Ferestrele mansardei proiectate nu s-au realizat, numai în axa centrală s-au construit trei ferestre înguste, despărţite unul de altul prin pilaştri ionici şi încoronate de un timpan lat, accentuat cu denticule.

Bibliografie selectivă
Man, Ioan-Eugen, Târgu-Mureş, istorie urbană – perioada interbelică, Târgu-Mureş, 2010.
Orbán János, Date noi despre arhitectura Târgu-Mureşului la începutul secolului al XIX-lea – construcţia clădirii Apollo, în: Marisia. Studii şi materiale. Istorie. XXX–XXXI (2011), pp. 9–22.