Biserica reformată din Deva
Publicare:  2012-12-05
Ultima modificare:  2012-12-06
Autor:  Imecs–Magdó Eszter
Lector: 
Date despre monument
Adresă: Piaţa Unirii nr. 7
Cod: HD-II-m-B-03234
Datare: 1908–1910
Date istorice

Istoria oraşului Deva este strâns legată de istoria cetăţii situate la marginea nordică a oraşului, prima ei atestare documentară datând din anul 1269. În evul mediu cetatea era una dintre principalele reşedinţe ale voievodului ardelean, astfel aşezarea de la poalele ei s-a dezvoltat relativ rapid. În registrul dijmei papale din 1332 figurează deja ca târg, şi împreună cu cetatea este considerată ca fiind proprietatea voievodului ardelean. Vladislav I al Ungariei a sistat dreptul de proprietate al voievodului ardelean asupra domeniului şi a dăruit cetatea, respectiv târgul lui Iancu de Hunedoara şi urmaşilor săi. Datorită importanţei sale, domeniul avea probabil şi o biserică parohială, aceasta fiind atestată documentar pentru prima dată în registrul dijmei papale din 1332. Nu se cunoaşte cu exactitate data la care –  în perioada reformei din Transilvania – aceasta a devenit biserică reformată, însă primul preot cunoscut a fost András Sándor Tordai, care şi-a început activitatea la Deva probabil în 1564. Conform aprecierii lui Géza Entz biserica medievală, modificată de mai multe ori de-a lungul istoriei, era datată în secolul al XIII-lea. Prima modificare semnificativă a avut loc probabil la sfârşitul secolului al XIV-lea, când în locul corului romanic s-a construit un cor gotic poligonal, lăţimea acestuia fiind identică cu lăţimea navei bisericii. Nava bisericii romanice a fost o construcţie cu tavan, simplu, partea sudică fiind mărginită de nişe. Faţada principală era dominată de un turn clopotniţă masiv, la nivelul superior al acestuia funcţionând din secolul al XVI-lea un orologiu. Coiful turnului şi-a căpătat forma finală în 1868: un coif acoperit cu şindrilă, sprijinit pe un foişor din lemn. Biserica medievală la sfârşitul secolului al XIX-lea a ajuns într-un stadiu avansat de degradare. Comunitatea reformată de atunci a organizat o colectă pentru renovarea bisericii. Datorită unei propagande eficace, colecta a dat rezultate, însă din motive necunoscute, lucrările de renovare nu au fost începute. Până în 1898 clădirea a ajuns într-o stare atât de degradată, încât, conform expertizei de specialitate, n-ar mai fi avut rost renovarea ei, fiind mai oportună demolarea sa şi construirea unei biserici noi. Comunitatea a contestat această hotărâre, totuşi în 1899 au fost demolate nava şi turnul, iar după opt ani şi corul gotic.

 

    Concursul de proiecte pentru construirea bisericii noi a fost publicat în toamna anului 1906. Dintre cele şaisprezece proiecte, locul întâi şi locul doi au fost câştigate deopotrivă de doi arhitecţi din Szentes (Ungaria): premiul întâi i-a revenit lui József István Dobovszky, iar premiul al doilea lui Pál Tóásó. Lucrarea lui Dobovszky a cuprins trei proiecte posibile, între care erau diferenţe de stil, de mărime, respectiv de preţ. Comisia a ales lucrarea cu bugetul cel mai avantajos, însă în locul clădirii în stil neogotic din cadrul acestui proiect, a optat pentru clădirea neoromanică din lucrarea cealaltă – mai scumpă – în mărime mai mică. Posibilităţile financiare ale eparhiei erau destul de limitate, situaţie dovedită şi de faptul că la publicarea concursului aceasta dispunea doar de 40000 de coroane din bugetul total estimat de 100000 coroane, încercând să completeze suma din împrumuturi şi impozite suplimentare de construcţie, respectiv prin valorificarea clenodiilor bisericii vechi.

 

    Biserica nouă a fost construită în Piaţa Felszeg, la distanţa de 15 metri de locul bisericii vechi. Lucrările de construcţie au început în mai 1908, în ziua a doua a Rusaliilor prin punerea festivă a pietrei de temelie. Aceasta a fost o perioadă deosebit de importantă în istoria comunităţii din Deva, sacrificiile materiale, donaţiile, impozitele suplimentare, restituirea împrumuturilor fiind toate dovezi ale solidarităţii comunităţii. Nu întâmplător în piatra de temelie a bisericii a fost gravată lista cu numele membrilor bisericii de atunci, deoarece povara financiară a construcţiei le-a revenit în mare parte lor. Construcţia a început cu mare elan, însă după puţin timp problemele intervenite au încetinit lucrările. József Dobovszky, pe lângă supravegherea tehnică a construirii bisericii din Deva, a început şi proiectarea şcolii civile de băieţi şi fete din Túrkeve (Ungaria), ca urmare a acestui fapt fiind prezent din ce în ce mai rar pe şantierul bisericii şi întârziind cu predarea planşelor de execuţie. Munca a fost încetinită în acelaşi timp şi de atitudinea iresponsabilă a antreprenorului de construcţie, Gyula Lábas. Situaţia a devenit critică în vara anului 1909, când antreprenorul a fost arestat din cauza unei fraude anterioare. După aceasta conducerea lucrărilor de consctrucţie neglijate au fost preluate de preotul local, Béla Bitay, respectiv – cu contract reînnoit – de József Dobovszky. În ciuda greutăţilor care au apărut de-a lungul lucrărilor, construcţia bisericii a fost terminată în toamna anului 1910, fiind sfinţită în 23 octombrie 1910.  

 

    Stilul neoromanic al clădirii aparţine noţiunii colective a istoricismului, care a înflorit în secolul al XIX-lea. „Exteriorul este proiectat cu volume plastice şi decoraţiuni discrete, cu simplitatea nobilă caracteristică bisericilor reformate în general”. József Dobovszky încheie cu această propoziţie descrierea exterioară a clădirii, motivând stilul ales – cel neoromanic –, care în opinia sa corespunde cel mai bine spiritualităţii reformate. Concepţia arhitecturală protestantă, înflorită în secolul al XIX-lea, care a avut mai degrabă tendinţe înnoitoare şi căutătoare de drumuri decât arhitectura bisericilor catolice, a influenţat probabil mult viziunea lui Dobovszky. În elaborarea acestei concepţii arhitecturale au avut un rol important doi arhitecţi: Frigyes Schulek, autor al scrierii cu titlul Biserica reformată apărută în 1885, respectiv cel mai prolific arhitect de biserici protestante, Samu Petz, de religie evanghelică. În bisericile proiectate de ei, ambii arhitecţi au căutat soluţii arhitecturale care să oglindească spiritualitatea protestantă. Petz considera adecvat spaţiul de tip central şi prefera faţadele fără tencuială. În privința stilului Schulek găsea potrivit stilul neoromanic iar Petz pe cel neogotic. Toate aceste principii pot fi observate în mod repetat în cazul bisericii reformate din Deva. Dobovszky nu putea concepe biserica – conform planurilor prezentate la concurs – decât în cele două stiluri amintite, „care reprezintă cel mai adecvat bisericile reformate”. Faţadele clădirii – conform concepţiei lui Petz – le-a lăsat netencuite. Cealaltă caracteristică a bisericii din Deva este faptul că Dobovszky s-a străduit să formeze un spaţiu central, de aceea transeptul l-a aşezat la mijlocul axei longitudinale şi nu în apropierea corului, accentuând careul cu câte un turn. Având în vedere caracteristica liturghiei reformate, unde cel mai important element este predica, a aşezat amvonul în centrul corului, într-un loc accentuat pentru credincioşi atât în privinţa vizibilităţii cât şi a acusticii. Toate aceste caracteristici situează biserica reformată din Deva în acel curent arhitectural, care alături de stilul neoromanic generalizat, problematizează identitatea reformată.

Descrierea edificiului

Biserica este situată la bifurcaţia străzii Gheorghe Bariţiu, pe o insulă, care cândva făcea parte integrantă din piaţa Felszeg. Locaţia centrală a clădirii are un rol semnificativ în definirea urbanistică a străzii, culorile vii ale faţadei ies în evidenţă faţă de celelalte clădiri ale străzii. Clădirea bisericii este aşezată longitudinal, are o singură navă, la mijlocul căreia se află transeptul cu capetele drepte.

 

Asemenea transeptului, şi corpul corului este dreptunghiular, însă faţada este articulată cu un segment de zid ieşit din suprafaţă. Volumetria complexă a clădirii este diversificată de turnuri. Faţada principală orientată spre est este alcătuită din trei turnuri: în mijloc se înalţă turnul clopotniţă, care este flancat de două turnuri cu coif (care cuprind scările spre tribună) cu înălţimi identice navei. Turnuri asemănătoare putem observa şi la colţurile careului dinspre cor, unde volumul lor se mulează în suprafaţa dreptunghiulară a transeptului.

 

Faţada principală este dominată de turnul clopotniţă, ale cărui colţuri sunt marcate cu lesene late, încrustate cu cărămidă roşie. În partea de jos a axei verticale a turnului se află poarta neoromană încadrată între două coloane cu capiteluri cubice. La suprafaţa lintelului şi a chenarului de la intrare putem observa motive florale şi geometrice de factură secession. Deasupra portalului la nivelul brâului se înalţă un fronton triunghiular. Următorul etaj al turnului prezintă o rozasă cu ambrazură articulată.

 

Etajul al doilea este articulat de şiruri formate din mici arcade oarbe, iar la mijlocul axei verticale suprafaţa este deschisă de o fereastră cu închidere semicirculară. La următorul etaj putem observa ferestre îngeminate cu închidere semicirculară, deasupra lor se întinde un şir de arcade oarbe semicirculare. Turnul este acoperit cu un coif înalt, care are patru turle de colţ sprijinite pe colonete. Turnul este aşezat între două turnuri mai mici, acest ansamblu ieşind în faţa faţadei estice a navei. Între turnuri se află un zid mai scund, al cărui singur element articulat este o fereastră cu închidere semicirculară, iar muchiile sunt încadrate cu cărămidă roşie. Turnurile de scară au două niveluri. La parter planul lor este dreptunghiular, faţadele laterale sunt prevăzute cu o fereastră circulară, iar partea dinspre faţada principală cu o fereastră geminată cu închidere semicirculară. Nivelul etajului este marcat de frontonul triunghiular de deasupra intrării, iar de aici volumul turnurilor devine octogonală.

 

Motivul recurent la faţadele laterale este motivul format din trei ferestre cu închidere semicirculară. Acest motiv apare pe faţada laterală atât la nivelul inferior, cât şi la cel superior cu o singură diferenţă: la nivelul de sus golul din mijloc este mai înalt decât golurile laterale.

 

La capetele transeptului faţada este separată cu brâuri pe două nivele. Nivelul de jos este articulat cu patru ferestre mici, două laterale, şi două geminate la mijloc. Pe suprafaţa etajului apare acelaşi motiv din trei ferestre. Diferenţa se evidenţiază la golul din mijloc, care de fapt este o arcadă oarbă completată cu o fereastră circulară. Deasupra faţadei se înalţă un fronton triunghiular. Faţada sa este articulată cu trei ferestre semicirculare şi cu un gol circular. Colţurile ale transeptului sunt accentuate de contraforturi. Pe axa longitudinală urmează volumetria corului, care asemănător transeptului, are o închidere dreptunghiulară, cu un segment de zid ieşit din suprafaţă. Partea inferioară a faţadei este nearticulată, iar partea superioară este străpunsă de o fereastră circulară, flancată de două ferestre cu închidere semicirculară. Suprafaţa frontonului este articulată cu motivul celor trei ferestre cu închidere semicirculară, şi încununat de un şir de arcade oarbe semicirculare.

 

 

 

În interiorul clădirii nava longitudinală este acoperită de bolţi în cruce, iar transeptul cu bolţi semicilindrice. Traveele sunt despărţite cu arce dublou, decorate cu motive florale. Cea mai importantă parte a picturilor decorative este realizat pe suprafaţa arcului de triumf în formă de semicerc reprezentând o ghirlandă cu motive vegetale. Atmosfera interiorului este intensificată de decoraţiile în formă de feston, pictate pe peretele corului.

 

Imaginea interioară este determinată de tribunele amenajate în braţele transeptului şi deasupra intrării. Colţurile tribunelor sunt rotunjite, iar parapetul se înalţă în mod expresiv deasupra băncilor din navă. Tribuna de la intrare este susţinută cu trei arcuri cu închidere în segment de cerc, sprijinite de două coloane cu capiteluri cubice.     

 

Pe partea vestică a corului este amenajat amvonul articulat cu detalii neogotice şi neoromane. Cupa amvonului este susţinută de o coloană scundă cu postament, care desparte şirul băncilor aşezate vizavi de băncile din navă. Spătarul băncilor din cor este decorat cu un şir de frontoane triunghiulare. Sub acest coronament suprafaţa este articulată cu motive circulare cu patru loburi, iar partea frontală a băncilor este decorată cu un şir de arcade cu închidere semicirculară. Articularea amvonului se realizează prin aceleaşi motive. Dintre mobilierul bisericii se distinge orga decorată cu elemente caracteristice limbajului neoroman, cum ar fi motivul arcadelor cu închidere semicirculară şi şi cel al rozasei.      

 

    În interiorul bisericii putem regăsi mai multe fragmente provenind din vechea biserică, acestea fiind încastrate în perete. În partea nordică a corului se află piatra funerară a lui Sándor András Tordai, încoronată cu una dintre cheile de boltă ale bisericii medievale reprezentând blazonul familiei Szapolyai. Vizavi, pe partea opusă a corului, într-o prezentare asemănătoare se poate vedea piatra funerară a lui Zsófia Sulyok cu blazonul Jagellon deasupra sa. O altă piatră funerară din vechea biserică, cea a lui Katalin Bajomi este încastrată în peretele estic al transeptului.

Bibliografie selectivă
Magdó Eszter–Ősz Sándor Előd, Déva református templomai, Corvin Kiadó, Déva, 2010.
Nagy János, A Dévai Református Egyházközség és templom rövid története, Kolozsvár, 2010. (lucrare de licenţă)
Sarkadi Nagy Emese, Adatok az eltűnt dévai templom történetéhez. In: Építészet a középkori Dél–Magyarországon. Tanulmányok, Szerk. Kollár Tibor, Teleki László Alapítvány, Budapest, 2010.
Sisa József–Dóra Wiebenson, Magyarország építészetének története, Budapest, 1998.